FOTO: O femeie și o fetiță de 5 ani, rănite într-un accident provocat de un tânăr beat și fără permis de conducere

O femeie și o fetiță de 5 ani au fost rănite, duminică seara, într-un accident provocat de un tânăr beat și fără permis de conducere. UPDATE: Șoferul aflat sub influența alcoolului a fost reținut pentru 24 de ore.

”Duminică seara, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe DN17, în Bistrița- cartier Unirea, în care au fost implicate două autoturisme. Conform primelor date, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Bistrița a acroșat un alt autoturism condus de o femeie de 41 de ani din Susenii Bârgăului, care a  fost proiectat într-un stâlp. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unei minore de 5 ani, pasageră în autoturismul condus de aceasta”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cei doi conducători auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului și negativ în cazul femeii.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, conducere cu alcoolemie și vătămare corporală din culpă, urmând a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Șoferul aflat sub influența alcoolului a fost reținut pentru 24 de ore.

”Față de bărbatul de 30 de ani din Bistrița implicat în evenimentul rutier soldat cu rănirea unei șoferițe și a unei minore, pasageră în autoturismul condus de aceasta, a fost dispusă măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Șoferul a fost depus în Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud”, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere cu alcoolemie și vătămare corporală din culpă, urmând a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud