FOTO: Percheziții la Dumitra; două persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuințe au fost reținute

Două persoane din localitatea Dumitra, care sunt bănuite de comiterea unor furturi din locuințe, au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 24 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de două persoane, în urma a trei percheziții domiciliare, pe raza localității Dumitra. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiuni de furt din locuințe. La percheziții, polițiștii au găsit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, sume de bani provenite din furturi, respectiv 7.800 de euro și 8.900 de lei, precum și elemente vestimentare și încălțăminte, cu valoare probatorie. Astfel, în urma probatoriului administrat, o femeie de 30 ani și un tânăr de 22 de ani, ambii din Dumitra, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat au fost reținuți de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, fiind ulterior prezentați magistraților. La data de 25 iunie, față de cele două persoane bănuite de comiterea faptelor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Activitățile au fost desfășurate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi, din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi și a Serviciului Criminalistic.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în vederea documentării faptelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *