FOTO: Poliția: Acțiuni de informare și prevenire în județ

În această săptămână, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, zilnic, în județul Bistrița-Năsăud, acțiuni de informare, dar și de prevenire a unor infracțiuni. Acțiunile au fost desfășurate atât în taberele școlare organizate în județ, cât și în trafic sau în zona marilor magazine.

Astfel, în perioada 31 iulie – 3 august, polițiștii au fost prezenți în taberele care se desfășoară în această perioadă pe raza județului, interacționând cu peste 350 de tineri, în tabăra internațională ARC, respectiv Centrul Misionar din Sângeorz-Băi, precum și la Tabăra Națională de Robotică din orașul Beclean. Deoarece tinerii și copiii din aceste tabere sunt din mai multe județe ale țării, informațiile preventive au fost mai eficient diseminate și au vizat subiecte precum traficul și consumul de droguri, faptele comise cu violență, prevenirea disparițiilor de minori, a apelării abuzive a numărului 112, dar -a vorbit și despre cyberbullying și siguranța în mediul virtual.

Totodată, polițiștii de la Serviciul Rutier și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud și Poliția orașului Beclean au fost desfășurate activități de informarea a conducătorilor auto cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.

În zona mall-urilor și a marilor magazine, polițiștii au desfășurat activități pentru prevenirea furturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *