FOTO: Pompieri bistrițeni, la operațiunile de stingere de la sonda de gaz din localitatea Moftinu Mare, județul Satu – Mare

Un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud sprijină, încă de duminică, operațiunile de stingere de la sonda de gaz din localitatea Moftinu Mare, județul Satu Mare.

Sărbatorile de Crăciun i-au prins pe pompierii bistrițeni departe de casă, alături de pompieri militari din mai multe județe ale țării, pentru gestionarea unei situații de urgență complexă.

De mai bine de 24 de ore pompierii luptă cu flăcările pe frontul de la Moftinu Mare.

”Sunetul este infernal, temperatura de afară nu îi ajută deloc, iar manevrarea furtunurilor de alimentare cu debit mare se realizează cu ajutorul unei macarale..
Patru motopompe de mare capacitate alimentează, în releu, șase rezervoare a câte 70 tone fiecare, pentru operațiunile de stingere care vor continua și mâine. Pompierii bistrițeni rămân pe frontul incandescent” a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud.

Reamintim că un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu mai bine de o săptămână, la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare, judeţul Satu Mare. Arderea se realizează violent, cu flacără deschisă.

Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului de la sonda de extracţie a gazului de la Moftinu Mare, având în vedere că focul arde violent şi nimeni nu se poate apropia de locul respectiv.

Foto: ISU B-N