FOTO: Probleme pe mai multe drumuri din județ din cauza poleiului. DN 17C, în zona Dealul Târgului, blocat în ambele sensuri

Miercuri dimineața, condițiile meteo nefavorabile au provocat probleme în trafic în Bistrița-Năsăud. Pe rețelele de socializare, șoferii s-au plâns că pe mai multe drumuri, atât naționale, cât și județene, nu s-a acționat cu material antiderapant, iar circulația se desfășoară cu dificultate sau este chiar blocată. UPDATE: Polițiștii au aplicat până în prezent șase amenzi administratorilor de drumuri. 

Spre exemplu, șoferii care au circulat la primele ore ale dimineții pe DN 17 au afirmat că nu s-a intervenit cu material antiderapant și că drumul s-a transformat în ”patinoar”.

Tot miercuri dimineața, pe DN 17, în zona localității Josenii Bârgăului, a avut loc și un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion, circulația fiind blocată pentru o perioadă scurtă de timp.

”Pe DN 17 Vatra Dornei-Bistrița, în zona localității Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion, eveniment în urma căruia o persoană acuză dureri, urmând să fie evaluată medical. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind dirijat pentru autovehiculele sub 3,5 tone pe străzi adiacente”, a transmis Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Ulterior, traficul a fost reluat pe DN 17, dar în continuare se circulă cu dificultate din cauza stării carosabilului.

De asemenea, participanții la trafic spun că și pe DN 17C sunt probleme. În zona Dealul Târgului, circulația este blocată în ambele sensuri.

Pe DN 17C, între localitățile Bistrița și Năsăud, din cauza temperaturilor scăzute și a carosabilului ud sunt semnalate depuneri de polei, fiind oprită circulația pe ambele sensuri. Mai multe autovehicule sunt imobilizate pe acest segment de drum și nu pot înainta”, mai precizează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

De asemenea, tot în județul Bistrița-Năsăud, pe DN 17D, este semnalat carosabil alunecos, cu depuneri de polei, între localitățile Beclean și Năsăud, circulația desfășurându-se alternativ.

Contactat telefonic, șeful Secției Drumuri Naționale Bistrița din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a confirmat că nu s-a intervenit în zonele joase pentru că, pe fondul temperaturilor ridicate din ultimele zile, utilajele au fost retrase din bazele de deszăpezire.

Pe zonele de câmpie noi nu mai avem mașini de deszăpezire de o săptămână. Le-am trimis acasă pentru că prognozele arătau temperaturi pozitive și noaptea, fără precipitații. Am decis să păstrăm utilaje doar în zonele de munte. Acolo s-a acționat, dar probleme au fost în celelalte zone. Ninsoarea de astă-noapte nu era prognozată și asta a produs ceea ce se vede acum pe drum”, a spus Slavita.

În ceea ce privește DN 17C, Alexandru Slavita a menționat că două utilaje cu sare au fost direcționate în acea zonă și vor interveni pentru deblocarea drumului. În zonă intervin și polițiștii și încearcă să dirijeze șoferii pe rute alternative.

Probleme au fost semnalate și pe drumurile județene: pe DJ 173, în zona Dealul Jelnei, precum și în zona Dealul Budacului.

Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, polițiștii fac următoarele recomandări șoferilor:

  • Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
  • Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
  • Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
  • Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
  • Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Meteorologii atenționează că vremea se va menţine rece pentru această perioadă în toată ţara, cu minime preponderent negative şi brumă sau îngheţ la sol.

ACTUALIZARE

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud informează că a solicitat tuturor instituțiilor abilitate să intervină pentru fluidizarea traficului și asigurarea condițiilor optime de  circulație pe drumurile naționale și județene.

De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a monitorizat situația operativă din județ în urma manifestării fenomenelor meteorologice (lapovită, ninșoare, îngheț). Miercuri dimineața, în intervalul 06.30 – 07.30, la Dispeceratul Integrat ISU SAJ Bistrița – Năsăud au fost semnalate, prin numărul unic de urgență unic 112, peste 30 de solicitări pentru degajarea / curățarea drumurilor naționale și județene din zona de competență.

Totodată, în această dimineață, în județul Bistrița-Năsăud, au fost înregistrate patru accidente rutiere, trei dintre acestea fiind soldate doar cu pagube materiale (tamponări ușoare) în localitățile Josenii Bârgăului, Livezile și Ilva Mică, respectiv un accident rutier soldat cu rănirea unui persoane (autoturism căzut în râul Someș, între localitățile Sângeorz – Băi și Ilva Mică).

În acest moment se acționează cu utilaje de deszăpezire pe DN 17, în zona Pasul Tihuța, pe DN 17C, în zona Dealul Dumitrei, și pe DN 17D, spre Ilva Mică și spre Mocod.

ACTUALIZARE

În urma problemelor din această dimineață de pe drumurile naționale și județene, polițiștii au aplicat până acum șase amenzi în valoare de peste 75.000 de lei. Potrivit șefului Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, comisar șef de poliție Mihai Ovidiu Lupșa, amenzile au fost aplicate administratorilor drumurilor cu probleme.

Astăzi, 29 martie, polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Rutier Bistrița, Poliția orașului Năsăud, Poliția Orașului Sângeorz-Băi și cei ai Secției 1 Politie Rurala Bistrița au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 75.545 de lei, în conformitate cu art. 105 din OUG 195/2002. Sancțiunile au fost aplicate administratorilor de drum pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, pentru neregulile constatate pe drumurile naționale 17, 17C, 17D, pe Drumul Județean 173 și pe raza municipiului Bistrița„, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

https://www.ziardebistrita.ro/politia-a-aplicat-amenzi-de-75-000-de-lei-administratorilor-drumurilor-acoperite-de-polei/

FOTO: Info Trafic Bistrița-Năsăud