FOTO: Protest la Bistrița împotriva intenției Guvernului de a reduce bursele de merit

Elevi și studenți din județul Bistrița-Năsăud au protestat luni, în Piața Petru Rareș din municipiul Bistrița, în fața Instituției Prefectului, exprimându-și nemulțumirea față de intenția Guvernului de a reduce bursele de merit.

Mă nemulțumește lipsa de transparență privind această reformă a burselor și lipsa de echitate în acordarea acestora. Consider că mulți tineri vor fi afectați de acest lucru și cred că este nevoie de o consultare a elevilor înainte de a se lua noi decizii (…) Știm că un elev nu trebuie să învețe pentru note, și nici pentru sprijin financiar, dar este o motivație și este un sprijin material pentru foarte mulți elevi, lucru care îi ajută”, a spus Sanda Gherasim, președintele Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud.

Protestăm astăzi pentru că nu am fost consultați cu privire la noile reforme propuse de guvernanți cu privire la toate tipurile de burse. (…) Protestăm față de măsurile care se doresc a fi luate în privința acordării burselor, pentru că nu am fost consultați cu privire la noile criterii de acordare a burselor, pentru faptul că în România nu există o standardizare a calificativelor pentru acordarea unor burse echitabile, în baza unor criterii transparente. (…) Sperăm să aibă impact acest protest. Ne-am alăturat colegilor noștri din alte județe. Ne dorim să aducem un mesaj foarte clar guvernanților pentru că educația nu poate fi un domeniu în care să fie aplicate măsuri de austeritate în contextul actual, pentru că educația este punctul primar al societății și este foarte important ca acesta să fie cât de cât posibil de dezvoltat în viitor“, a spus Alin Ștefan Saicu, vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud și unul dintre protestatarii prezenți în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

Întrebat dacă tinerii ar fi de acord cu o reducere a cuantumului burselor de merit, Alin Saicu a răspuns: ”Poziția noastră este faptul că am fi de acord cu scăderea consumului de bursă, dar păstrarea bursei de merit peste pragul de 9,50, pentru că acest procent – ori de 30 %, ori de 15 %, ori de 50 % -, nu este unul echitabil pentru modul de evaluare din sistemul educațional din România. Cunoaștem faptul că modul de evaluare nu este unul obiectiv și nu este unul standardizat. Aceasta este o problemă și solicităm criterii echitabile de evaluare pentru a nu mai exista diferența majoră dintre calificative și modul de acordare a burselor”, a mai spus Alin Ștefan Saicu.

Mesajul tinerilor: ”Educația este o investiție, nu o cheltuială!”

Tinerii aveau pancarte pe care erau inscripționate nemulțumirile adresate Executivului. Printre mesajele afișate s-au numărat: ”Respectați elevii și studenții!”, ”Nu ne ignorați!”, ”Bursa noastră nu e pușculița voastră!”, ”Nu vrem lux și nici palate, vrem burse echilibrate!”, ”Bursa nu e premiu, e dreptul nostru!”.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a fost prezent în mijlocul protestatarilor pentru a le afla nemulțumirile și a le transmite decidenților. El i-a invitat pe reprezentanții protestatarilor la negocieri.

Protestul elevilor a fost organizat în contextul în care premierul Ilie Bolojan a declarat că pregătește un pachet de burse pentru elevi, menționând că în prezent pentru burse se plătește un miliard de euro și ”acest lucru trebuie reconfigurat”.

Am dezvoltat un pachet de burse pentru elevi, care a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane de lei pe toată țara și am ajuns la 4,7 miliarde de lei, în trei ani de zile, deci o creștere imensă. Sunt bune orice fel de burse, dar gândiți-vă că plătim un miliard euro aproape doar pe bursele elevilor și cei care fac o analiză a notelor vor constata o dinamică crescătoare peste pragul stabilit imediat după ce au apărut bursele, sigur nu datorită efortului elevului combinat cu cel didactic, ci datorită reperului de bursă și acest lucru trebuie reconfigurat”, a precizat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.

Premierul a mai spus că se dorește controlarea creșterii cheltuielilor statului, în general, pentru că nu mai pot fi susținute la acest nivel.

La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat că ”redimensionarea” burselor este obligatorie ”în condițiile în care te confrunți cu o criză economică și ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani”.

Față de 2022, unde fondurile pentru bursă, atât în preuniversitar cât și în universitar sau luate împreună, erau sub un miliard, în 2025 am ajuns la 6,4 miliarde. Deci avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. N-ar fi o problemă, putem să spunem: ‘Ok, noi ne permitem și vrem să dăm aceste burse’, dar în condițiile în care te confrunți cu o criză economică și ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani, ești obligat să te uiți la redimensionarea acestor burse. Eu am spus că sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare: un criteriu rațional, altfel spus cât este normal prin raportare la bunele practici europene (…) , și doi – cât își permite țara. Eu vă spun că modelul pe care îl discutăm, care încă nu este bătut în cuie, modelul pe care îl discutăm de a asigura burse sociale pentru toți copiii care au nevoie pentru a putea participa într-un învățământ obligatoriu, repet pentru toți care vor fi și vor avea nevoie din punct de vedere social, vom avea aceste burse”, a afirmat David la Digi 24.

Potrivit acestuia, în Italia și Germania bursele de merit se acordă în cuantum de 10 maximum 15% din clasă în timp ce în România minimum este de 30%, iar în unele colegii se dau pentru 90% dintre copiii unei clase.

”Noi acum avem un sistem în care vorbim de minimum 30%, iar în unele colegii în care notele de 9,50, sigur, au și crescut în ultimii ani ajungem să dăm de fapt la 90% din copiii din acea clasă”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.

El a susținut că bursele sociale trebuie păstrate chiar dacă fondul acestora este ”uriaș” fiind mai mare decât toate bursele acordate în anul 2022.

”Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice poate fi tăiat în momentul acesta. Trebuie să te gândești de unde tai, dacă trebuie să reduci fondul de burse. Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate chiar dacă fondul este uriaș încă. Nu uitați, fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pentru 2026 singur este mai mare decât toate bursele pe care le am avut în 2022”, a susținut ministrul.

Acesta a afirmat că, în cazul fondului de burse pentru studenți, creșterea față de 2022 a fost mult mai mică în comparație cu creșterea făcută în cazul burselor elevilor.

Am început să transformăm educația într-o formă în care dăm note pentru a obține burse, ceea ce nu este în regulă. Oricum ne uităm nu este regulă și ar trebui să nu ne mai punem atât de multe întrebări în condițiile în care, dacă mă uit în sistemul nostru de burse, nu îl văd nici într-o țară europeană”, a mai arătat David.

În opinia sa, ar fi o problemă dacă s-ar reduce bursele și nu ar fi reduse subvențiile alocate partidelor politice.

”Eu cred că ori se reduc la pachet, ori, dacă nu se reduc la pachet, da, atunci avem o problemă dacă subvențiile partidelor rămân, dar bursele și alte aspecte care țin de componentele sociale, că nu vorbesc doar de educație, vorbesc și de sănătate și de alte aspecte importante…. da, în momentul ăla este o problemă”, a încheiat Daniel David.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!