Valea Mare: Tânăr de 19 ani, LOVIT de un lemn! Intervenție dificilă a echipajelor de salvare!

Un bărbat a fost surprins de un buștean în timp ce se afla într-o pădure din zona Valea Mare. Accidentul s-a petrecut într-o zonă greu accesibilă.

La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de intervenție atât din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi din cadrul Serviciului Salvamont Bistrița-Năsăud.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, peste bărbat se pare că ar fi trecut un lemn, însă acesta este ”conștient, acuză dureri la spate, la un membru superior și la unul inferior”. 

 

 

Victima este un tânăr de doar 19 ani. Echipajele de intervenție au reușit să ajungă la fața locului, iar victima este evacuată de către echipajele SMURD care beneficiază de sprijinul Salvamont și SVSU. ”Din fericire, victima este conștientă, a fost stabilizată, prezintă suspiciuni de fracturi și urmează să fie preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată spre UPU SMURD Bistrița”, a mai adăugat Marius Rus.

ACTUALIZARE

Victima a fost predată unui echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Tânărul va fi transportat până pe stadionul din localitatea Rodna unde va ateriza un elicopter SMURD pentru a îl prelua.

FOTO: ISU B-N