FOTO/VIDEO: Concertul Pascal ”Lumină din Lumină” a umplut sala Palatului Culturii din Bistrița. ”O seară pentru suflet”

La Palatul Culturii din municipiul Bistrița a avut loc, miercuri, Concertul Pascal ”Lumină din Lumină”, organizat de Parohia Ortodoxă ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Bistrița și Asociația Tinerilor Ortodocși Bistrița.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost gândit ca un moment de suflet, dedicat celebrării Învierii Domnului.

”Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un eveniment copleșitor pentru orice om, un mister care s-a împlinit acum 2000 de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptură umană. Este o realitate care se transmite din generație în generație, de la un secol la altul, un izvor de apă vie. Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni – a Învierii lui Hristos. Acest moment se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac după veac, până la cea de-a doua venire a Sa”, au precizat organizatorii în deschiderea evenimentului.

Concertul a fost susținut de Corul de copii ”Axios”, înființat în anul 2023 de preotul paroh Lucian Mileșan, cu scopul de a-i apropia pe copii de valorile muzicale autentice și de a-i îndemna să-și exprime, prin cânt, recunoștința față de Dumnezeu.

”Corul Axios a fost înființat cu scopul de a îndrepta atenția copiilor spre valorile muzicale autentice, de a exprima prin cântec recunoștința față de Dumnezeu, precum și bucuria de a fi împreună, în comuniune, prin rugăciune și cânt. Subiectele preferate în cântecele lor sunt legate de Dumnezeu Creatorul, de tradiția creștin-ortodoxă și eroii neamului, de natura înconjurătoare, de relațiile frumoase dintre oameni și de tot ceea ce înalță sufletul omului”, au mai precizat organizatorii.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența unor invitați speciali, precum tenorul Vlad Miriță, soprana Laura Vultur, Corul de Copii al Parohiei Ortodoxe Feldru, dirijor preot Ioan Clapa, și basul Patrick Cristian Sâmbouan de la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistrița. De asemenea, invitat special a fost și scriitorul Vasile Lupașc Sfinteș.

La Concertul Pascal ”Lumină din Lumină”, publicul a avut ocazia să asculte lucrări de muzică religioasă specifice perioadei pascale, dar și piese din repertoriul patriotic și internațional, într-o atmosferă plină de emoție. Evenimentul a fost unul care a bucurat sufletele sutelor de persoane prezente în sala Palatului Culturii.

La finalul concertului, participanții au putut achiziționa cărți semnate de scriitorul Vasile Lupașc – lucrări cu scriitură de har, care îi poartă pe cititori într-o călătorie în timp, reînviind în imaginația lor chipurile și faptele înaintașilor vrednici ai neamului nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!