Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat, la data de 31 martie, o acțiune de control la Gara Beclean pe Someș, aflată în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” S.A., sucursala regională Cluj.
În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au constatat că operatorul economic nu asigură condițiile igienice corespunzătoare în sălile de așteptare pentru călători și în toalete. Acestea prezentau următoarele deficiențe:
- în sala de așteptare de unde se achiziționează și biletele de călătorie, precum și sala de așteptare alăturată, pardoseala prezenta depuneri grosiere de murdărie și praf, scurgeri urât mirositoare în colțuri și în spatele aparatelor de cafea;
- caloriferele prezentau urme pronunțate de rugină, pline de resturi alimentare,
- pereții erau murdari, cu pete și scurgeri de lichide, cu depuneri de praf și pânze de paianjeni,
- banchetele pentru călători erau neutilizabile, pline de murdărie, resturi alimentare și praf,
- toaletele erau insalubre, neigienizate, cu urme de fecale și urină, într-o stare avansată de degradare, cu uși defecte, constatându-se lipsa capacelor de la vasele de toaletă, lipsa iluminatului electric și lipsa produselor minime de igienă;
- prezența unui miros fetid, atât în sălile de așteptare cât și în toalete.




Pentru aceste nereguli, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi în valoare de 20.000 de lei. De asemenea, s-a dispus măsura complementară de oprire temporară a utilizării a două săli de așteptare și a toaletelor până la remedierea deficiențelor.
CJPC Bistrița-Năsăud anunță că va continua verificările privind respectarea drepturilor consumatorilor și va aplica măsuri ferme pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare în spațiile publice.
FOTO/VIDEO: CJPC Bistrița-Năsăud