FOTO/VIDEO: La Bistrița, împlinirea a 200 de ani de existenţă a Poliţiei Române a fost marcată printr-o serie de activități dedicate copiilor

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud a dat startul activităților desfășurate în contextul sărbătoririi a 200 de ani de existență a Poliției Române.

Marți, Curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud a răsunat de sirene, zâmbete de copil și urări de „La mulți ani, Poliția Română!”. Peste 600 de copii și cadre didactice au vizitat atelierele și expozițiile pregătite de polițiști.

Așadar, primii „vizați” au fost cei mici, elevi de gimnaziu și preșcolari, care au realizat desene cu tema „Poliția Română” care au fost expuse în curtea muzeului.

Pentru ei, polițiștii de la Prevenirea Criminalității, ai Serviciului Rutier, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiștii Serviciului Criminalistic, cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor și Siguranță Școlară au organizat expoziții, simulări de intervenție și au susținut lecții practice pentru siguranța lor. Tot pentru ei, Asociația Internațională a Polițiștilor, împreună cu Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud au organizat o expoziție cu uniforme, fotografii și înscrisuri, dedicată celor 200 de ani de existență a Poliției Române.

Cei mai mici participanți au pus în practică, împreună cu polițiștii, regulile de circulație cu ajutorul unui covor interactiv, pus la dispoziție de către Primăria Bistrița.

De la începutul lunii martie, polițiștii Compartimentului de Analiză a Criminalității au desfășurat activități preventive cu zeci de grupe de preșcolari, dar și clase de elevi de gimnaziu, de la toate școlile din municipiul Bistrița. Ulterior, copiii au dorit să exprime cele învățate, dar și mesajele și urările sub forma unor desene. Cele mai reușite vor fi premiate cu diplome și o vizită la sediul Poliției.