FOTO/VIDEO: La Rodna și-a deschis porțile Punctul Gastronomic Local ”La Nuța lui Neia”, al 20-lea inaugurat în județ

Un nou Punct Gastronomic Local și-a deschis porțile în județul Bistrița-Năsăud, în comuna Rodna. Denumit sugestiv ”La Nuța lui Neia”, acesta aparține familiei Hazbei, Traian și Ana Maria, și a fost inaugurat marți, 3 iunie, într-un cadru festiv, în prezența reprezentanților autorităților județene și locale și a apropiaților familiei.

Gospodăria familiei Hazbei este una autentică, cu animale crescute în mod tradițional – găini, porci Mangalița, viței, miei și iezi – dar și cu legume și fructe din grădină proprie.

Inițiativa de a deschide Punctul Gastronomic Local ”La Nuța lui Neia” a venit din dorința de a valorifica aceste produse și de a împărtăși gustul autentic al preparatelor locale cu turiștii care ajung în zonă. Investiția a fost realizată cu ajutorul GAL LIDER Bistrița-Năsăud, care a sprijinit familia în accesarea de finanțare europeană.

La evenimentul de inaugurare au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul județului, Teofil Cioarbă, primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, și primarul comunei Măgura Ilvei, Valer Avram, care este și președintele Grupului de Acțiune Locală (GAL) LIDER Bistrița-Năsăud.

Cu prilejul inaugurării, Emil Radu Moldovan a înmânat, din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, o diplomă de apreciere familiei Hazbei.

”Felicit familia Hazbei pentru această decizie de a deschide un punct gastronomic local în care să servească din bunătățile pe care le muncesc. Să aveți cât mai mulți clienți și vizitatori! Mă bucur foarte mult că gusturile adevărate ale mâncărurilor noastre tradiționale revin în actualitate prin aceste puncte gastronomice locale. S-a creat o emulație cu aceste puncte gastronomice locale, ceea ce este un lucru foarte bun pentru noi și pentru oaspeții pe care îi avem în județ. Rodna renaște încet, încet. Știm care a fost istoria și tradiția ei. După închiderea minelor, lumea a început să se readapteze, iar investițiile pe care Primăria Rodna le-a făcut sunt foarte importante. Mă bucur că această comună se dezvoltă și renaște. Trebuie să ne adaptăm vremurilor care, din păcate, nu sunt unele foarte ușoare, dar, cu solidaritate, împreună și cu sprijinul bunului Dumnezeu, sunt convins că vom trece și peste aceste vremuri”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

”Nuța lui Neia este un exemplu de bune practici. Nuța lui Neia face cel mai bun balmoș din localitatea noastră. Îi felicit și eu pe vecinii și pe prietenii mei din copilărie pentru că au avut curajul să acceseze fonduri europene prin GAL Liber Bistrița-Năsăud și au dezvoltat pe proprietatea bunicilor lor acest punct gastronomic local, primul din Rodna. Mă mândresc cu asemenea oameni, comuna Rodna se mândrește cu asemenea oameni pentru că sunt un exemplu pentru tinerii din localitate și pentru toți cei care vor să investească în gastronomia locală. Le doresc succes în tot ceea ce fac pentru că sunt oameni gospodari!”, a spus și primarul comunei Rodna, Valentin Grapini.

Și prefectul Teofil Cioarbă a felicitat familia Hazbei și i-a urat succes în acest proiect.

Tot cu prilejul inaugurării, directorul Asociației ”Produs în Bistrița-Năsăud”, Elena Bărbos, a înmânat familiei Hazbei emblema de calitate a asociației, iar președintele GAL LIDER, Valer Avram, a înmânat însemnele grupului pe care îl reprezintă.

Punctul Gastronomic Local ”La Nuța lui Neia” promite să ofere experiențe culinare autentice.

Localul nostru oferă o experiență autentică de bucătărie tradițională românească, bazată pe ingrediente locale, proaspete și rețete moștenite de generații. Fiecare preparat este gătit cu grijă și pasiune, aducând la masă gusturile bogate și aromele autentice ale zonei”, transmite familia Hazbei.

Punctul Gastronomic Local ”La Nuța lui Neia” este situat pe strada Principală, nr. 1387, din localitatea Rodna, iar cei care doresc să se bucure de o masă specială pot face rezervări la numărul de telefon 0748 325 533.

Acesta este cel de-al 20-lea punct gastronomic local inaugurat în județul Bistrița-Năsăud. În perioada următoare vor fi deschise și alte astfel de locații care au rolul de a valorifica tradițiile, produsele locale și ospitalitatea rurală autentică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!