FOTO/VIDEO: Protecția Consumatorilor a închis două magazine second-hand din Sângeorz-Băi

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud a dispus închiderea temporară a două magazine second-hand din orașul Sângeorz-Băi, fiind aplicate totodată și amenzi de peste 26.000 de lei pentru o serie de nereguli constatate în urma unor controale.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, la data de 20 februarie, comisarii Protecției Consumatorilor au desfășurat acțiuni de control privind respectarea prevederilor legale la doi operatori economici care comercializează produse second-hand în localitatea Sângeorz-Băi, respectiv Dduka SH SRL – punct de lucru în Sângeorz-Băi, strada Izvoarelor, nr.14A și Algecor 2002 SRL – Sângeorz-Băi, strada Izvoarelor, nr.12.

În urma acțiunii de control au fost identificate mai multe deficiențe, precum comercializarea produselor textile second-hand neetichetate cu numărul de lot din care provin pentru a se putea face corespondență între produse și certificatele de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

Comisarii Protecției Consumatorilor au mai constatat că erau expuse la vânzare produse textile purtate și uzate, care prezentau urme de murdărie și pete, dar și că prețurile produselor nu erau afișate în conformitate cu legislația în vigoare.

De asemenea, în timpul acțiunilor de control nu s-a putut prezenta procesul-verbal de sortare lunară a produselor second-hand în funcție de gradul de uzură.

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 7 amenzi contravenționale în cuantum de 26.500 lei.

Totodată, s-a dispus și măsura opririi definitive a comercializării produselor neconforme în valoare de 8.000 lei, dar și măsura opririi temporare a prestării serviciilor pentru comercializarea articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată, respectiv închiderea magazinelor până la remedierea deficiențelor.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud va desfășura în continuare atât acțiuni de verificare și control, cât și acțiuni de consiliere la operatorii economici care desfășoară activități în județ.

FOTO/VIDEO: CJPC Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *