FOTO/VIDEO: S-a inaugurat Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” din Bistrița. Aici funcționează Școala Primară ”Sfântul Stelian”

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a inaugurat luni, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, a unui sobor de preoți, a unor reprezentanți ai autorităților naționale, județene și locale, a cadrelor didactice și elevilor, Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” din Bistrița, care funcționează într-o clădire recent reabilitată de pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.

În debutul evenimentului, ÎPS Andrei a oficiat o slujbă de sfințire a imobilului în care funcționează Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” din Bistrița, tot aici desfășurându-și activitatea și Școala Primară ”Sfântul Stelian”.

În mesajul său, ÎPS Andrei a subliniat rolul esențial al dascălilor în educaţia tinerilor.

”Cu emoții și cu mare drag am venit la festivitatea de astăzi, când, după mai multă trudă, școala noastră din Bistrița este reparată frumos și nădăjduim că va fi un far dătător de lumină, pentru copilași, pentru părinți, pentru orașul acesta. Noi încercăm ca tot ceea ce se întâmplă să legăm de Sfânta Scriptură. Gândindu-ne la copilașii noștri și la tinerii de mai târziu, îl cităm pe înțeleptul Solomon care spune: Învață-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă și nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea. Domnul Hristos, subliniind cât de importantă este misiunea dascălilor, în predica de pe munte zice: Cel ce va face și va învăța, mare se va chema în Împărăția Cerurilor. Sfântul Pavel, în prima epistolă de după Timotei, referindu-se la tineri și la copii, zice: Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, fă-te exemplu cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu credința. Enumeră o sumedenie de virtuți pe care ne-am dori să le vedem în sufletele copilașilor, tinerilor și creștinilor noștri”, a spus ÎPS Andrei.

Ulterior, coordonatorul acestui proiect, preotul Tudor Mudure, a precizat că imobilul de pe strada Alexandru Odobescu, clădire monument-istoric de secol al XIX-lea, a intrat în proces de reabilitare totală la finalul anului 2017, iar lucrările au fost finalizate anul acesta, recepția având loc la începutul lunii trecute. Investiția a fost realizată cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Primăriei municipiului Bistrița. Lucrările efectuate au permis configurarea suprafețelor utile astfel încât beneficiarii să desfășoare activități educative în condiții optime și la standarde ridicate, ele fiind finalizate cu patru luni mai repede. Centrul social și educativ care funcționează în această clădire a primit numele primului protopop ortodox al Bistriței – Grigore Pletosu.

”Ziua de astăzi marchează în mod festiv un proiect cultural-educativ extrem de important din judeţul nostru, o zi pe care am aşteptat-o cu mult drag şi mari emoţii. (…) Este absolut firesc ca în această etapă să Îi mulţumesc preamilostivului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și ne-a dat în viaţă, însă astăzi Îi mulţumim pentru că, după aproape şase ani de muncă, cu anumite întreruperi, am reuşit să finalizăm un proiect care este dedicat copiilor şi tinerilor. Îi multțumesc lui Dumnezeu pentru cele văzute și nevăzute, pentru cele știute și neștiute”, a declarat preotul Tudor Mudure, care a menționat că ideea acestui proiect a pornit după finalizarea lucrărilor la centrul de tineret de la Sângeorz-Băi.

Sursa citată a menționat că ”inima” centrului este Școala Primară ”Sfântul Stelian”, o școală care are trei clase de elevi, și a explicat că, ”din dragoste pentru copii și pentru educația oferită generațiilor”, acest proiect urmează să fie dezvoltat. Centrul va avea funcționalitate multiplă, pornind de la școală cu profil teoretic, cu nivel primar, gimnazial și pe viitor și liceal, dar și un variat program de activități extracurriculare.

La inaugurarea festivă a centrului au participat fostul prim-ministru Victor Ponta, în prezent consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, preşedintele și vicepreședintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, respectiv Camelia Tabără, prefectul și subprefectul județului, Teofil Cioarbă şi Ioan Zăgrean, primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, alături de alți şefi ai instituţiilor publice județene.

În semn de prețuire și recunoștință, Mitropolitul Andrei a acordat distincții mai multor oficialități naționale și județene, precum și celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Spre exemplu, ÎPS Andrei i-a conferit fostului premier Victor Ponta Ordinul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, pentru tot sprijinul acordat în achiziţionarea clădirii de pe strada Alexandru Odobescu. Cea mai înaltă distincție a Mitropoliei – Crucea Transilvană – a fost acordată preotului Tudor Mudure.

Au urmat apoi scurte discursuri susținute de oficialitățile invitate să ia parte la eveniment.

Fostul premier Victor Ponta a spus: ”Sunt în calitatea mea de om care prea des s-a gândit că în România nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Înaltpreasfinţia Sa, cu harul şi sfinţenia pe care o are, de fiecare dată vrea să-mi dovedească că n-am dreptate, că faptele bune sunt totuşi apreciate, că se poate porni un proiect în care nimeni nu crede la început. O clădire în care dacă nu se investea de oameni cu dar şi cu har de la Dumnezeu, probabil că acum era un magazin al unei firme străine sau un bar în care se găseau băuturi şi droguri. Aici, acum sunt copii, sunt profesori. Ce-şi poate dori cineva mai mult? Chiar şi cei care dau cu pietre în Biserică şi spun că nu face destule lucruri bune, chiar şi ei ar fi bineveniţi aici să vadă că da, Biserica, cu sprijin de la autorităţi – şi e datoria autorităţilor centrale şi locale să sprijine Biserica în toate aceste proiecte: şcoli, spitale, ajutarea celor în nevoi – a reușit să ducă la bun sfârșit acest proiect. Sunt foarte onorat, foarte bucuros, vă mulţumesc Înaltpreasfinţia Voastră şi tuturor celor care aţi considerat că o faptă bună rămâne, totuşi, o faptă bună întotdeauna. Mă bucur foarte mult să fiu la Bistriţa, acolo unde întotdeauna au fost oameni altfel decât în alte părţi ale ţării, oameni care ţin minte lucrurile bune şi le uită pe cele rele. Să dea Dumnezeu ca numai la astfel de evenimente să ne întâlnim”.

Preşedintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat: ”E un sentiment de satisfacţie și de mândriu că am ajuns să inaugurăm cela de-a treia şcoală construită la Bistrița în ultimii 33 de ani, după Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” și Liceul Logos. (…) Fiecare putem analiza cât e de bine sau nu. (…) Vă felicit, de la cer şi până la pământ, Înaltpreasfinţia Voastră, că, aşa cum spunea şi Victor Ponta, cu dar şi cu har, ne stimulaţi, ne conduceţi, ne faceţi mai buni. Ce-i drept, ne-aţi dat teme de casă aproape imposibile, dar cu voia lui Dumnezeu se vede că și ceea ce părea imposibil a devenit posibil. (…) Am reușit să facem cel mai frumos centru din România aici. Avem acum o şcoală minunată, am salvat un monument istoric şi ce poate fi mai frumos decât că într-o asemenea clădire să fie activităţi educative, sociale, culturale. Vom vedea ce urmează. (…) Bunul Dumnezeu să ne dea tuturor sănătate!”.

Prefectul Teofil Cioabă i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în dezvoltarea acestei investiţii. ”E un exemplu de bună colaborare între Guvernul României, administraţia judeţeană şi Biserica Ortodoxă Română. Pentru aceasta, felicitări, Doamne ajută, să ne dea Bunul Dumnezeu multă sănătate şi să ne binecuvânteze în continuare cu linişte şi pace”, a transmis Teofil Cioarbă.

Primarul Ioan Turc a spus: ”Astăzi, la un astfel de eveniment, mă gândesc la ce au însemnat școlile confesionale în Transilvania. Avem o tradiţie multiseculară. Episoade pline de lumină sunt legate de fenomenul Şcoala Ardeleană, de ceea ce s-a întâmplat după Revoluţia paşoptistă. Să ne amintim ce a făcut Mitropolitul Andrei Şaguna pentru sistemul de educaţie al românilor din Transilvania, din Ardeal. Dacă în secolul XIX şcolile confesionale au fost o redută împotriva deznaţionalizării, astăzi şcolile confesionale sunt o redută împotriva relativizării. Şi avem mare-mare nevoie de acest lucru, de această luptă adevărată, concretă. Care sunt diferenţele dintre o şcoală din sistemul public sau din sistemul privat şi o şcoală aflată sub umbrela Bisericii? Părinţii acestor copii o ştiu cu siguranţă. În primul rând, convigerea că educaţia creştină din familie este continuată şi la şcoală, încrederea că aceşti copii vor avea şi la şcoală mediul potrivit pentru a se dezvolta intelectual şi spiritual. Îi felicit pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestui obiectiv pe care îl apreciez ca fiind măreţ cu adevărat. Bistriţa este mai bogată! Această şcoală se reîntoarce acasă, trecând printr-un proces de restituire. E un lucru excepţional şi avem cu adevărat un sistem de educaţie mai bun în municipiul nostru, în comunitatea bistriţeană. Felicitări tuturor!”.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, a menționat: ”Mă bucur tare mult pentru aceşti micuţi. Aşa cum spunea şi preşedintele Consiliului Judeţean, se împlinesc multe teme şi se înfăptuiesc şi foarte frumos, asta şi datorită faptului că Înaltpreasfinţitul îl are pe Dumnezeu aproape. Nu este un lucru singular cel pe care-l face Biserica Ortodoxă la noi în judeţ, pentru că mai există la Piatra Fântânele 34 de copii care altfel ar fi în risc de abandon, dacă nu s-ar preocupa de educaţia lor măicuţele de acolo. Le felicit cu această ocazie, chiar dacă nu sunt prezente. În rest, clădirea are o ţinută academică, domnii profesor, la fel. Rămâne să demonstraţi voi, cei mici, că a meritat tot acest efort. Doamne ajută!„.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a înmânat conducerii Școlii Primare ”Sfântul Stelian” cheia unității de învățământ și apoi a împărțit daruri elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *