FOTO/VIDEO: Ultima ședință a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în vechea formulă; consilierii au închinat șampanie

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud s-a întrunit în ultima ședință în formula din mandatul 2016-2020, ocazie cu care consilierii au închinat o cupă de șampanie, dar au vorbit și despre regretele pe care le au la încheierea mandatelor.

Primul care a luat cuvântul a fost președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care le-a mulțumit tututor pentru activitate și pentru colaborarea din ultimii 4 ani.

Fiind o întâlnire festivă, (…) aș vrea să vă mulțumesc din suflet tuturor pentru colaborare. Au fost patru ani în care am reușit împreună să facem lucruri minunate pentru județul Bistrița-Năsăud. Aș vrea să vă felicit pe toți cei care ați candidat din nou și ați fost aleși și veți fi parte din viitorul legislativ județean. Mulțumesc în mod special celor care nu ați mai candidat sau ați ocupat un loc pe liste care nu este eligibil în momentul de față. Vă doresc să vă dea bunul Dumnezeu tuturor multă sănătate, iar celorlalți colegi care au fost aleși și vor fi parte din viitorul Consiliu Județean le transmit că sunt convins că vom găsi soluțiile necesare ca proiectele de dezvoltare ale județuilui Bistrița-Năsăud să continue. Vă mulțumesc din suflet și vă doresc tot ceea ce este mai bun”, a transmis Emil Radu Moldovan.

La rândul său, Vasile Marc (PNL), care vreme de aproape 20 de ani a ocupat un fotoliu de consilier județean, a transmis că deși s-au făcut multe lucruri bune în județ, încheie acest mandat cu un gust amar.

A sosit momentul ca fiecare dintre să facem un pas în urmă, după o activitate îndelungată în rândul consilierilor județeni. Timp de aproape 20 de ani (…) am fost în legislativul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Sub cei trei președinți ai Consiliului Județean – Gheorghe Marinescu, Liviu Rusu, Emil Radu Moldovan – s-au făcut lucruri bune în acest județ. Totuși, plec cu un gust amar. (…) Drumul județean care leagă Becleanul de limita cu județul Cluj arată jalnic. Vă rog respectuos să mergeți și să vedeți cum arată în acest moment. Ceea ce s-a făcut acum, câteva cârpeli, acestea vor dura fiarte foarte puțin. A fost o prioritate pentru mine și pentru executivul CJ, dar până în acest moment nu am ajuns să finalizăm această lucrare deosebit de importantă, care ar lega județul nostru de județul Cluj”, a spus Vasile Marc.

În replică, Emil Radu Moldovan i-a răspuns lui Vasile Marc: ”Sper ca gustul dumneavoastră amar să aibă o perioadă cât mai scurtă. Repet, finanțarea pentru acest tronson de drum o avem din anul 2019, care face parte dintr-un proiect mai amplu, inclusiv cu drumul Sânmihai – Micești – Visuia și Domnești-Nețeni-Albești. El este n acest moment în evaluare în urme depunerii ofertelor. Sper ca într-un termen rezonabil să se termine evaluarea și să avem raportul achiziției și din primăvară să înceapă efectiv lucrul la acest drum. O să vă invităm să fiți alături de noi la inaugurare”.

De asemenea, câteva cuvinte a adresat și consilierul Anghel Niculae (PSD), care a spus că vine o vreme când trebuie să te retragi din activitate, mulțumind pentru colaborarea din cei 4 ani de mandat.

Și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, a punctat că pleacă din administrație cu un ”pic de regret” – acela că și-ar fi dorit să facă mai multe. ”Mi-aș fi dorit să curgă apa în dealul Budeștiului sau poate mi-aș fi dorit să mă duc pe un drum asfaltat pțnă la Borșa, pe la izvorul Someșului. Sunt lucruri care sunt realizabile și chiar am crezut că se vor realiza în acest mandat. Știu că s-au făcut eforturi, știu că se vor face și știu că acest județ va merge pe mai departe pe mâini bune și că viitorul Consiliul va avea realizări cel puțin la nivelul celor de până acum”, a transmis Țintean.

Ședința s-a desfășurat la Centrul Cultural Dacia, iar pe ordinea de zi a figurat un singur proiect de hotărâre, prin care s-a aprobat cea de-a 8-a rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al CJ Bistrița-Năsăud.

La finalul ședinței, consilierii au închinat câte o cupă de șampanie.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/794138571417818