FOTO/VIDEO: Ziua Eroilor, marcată la Bistrița printr-un ceremonial militar și religios

Autoritățile din Bistrița-Năsăud au organizat joi, 29 mai, în Piața Petru Rareș din municipiul Bistrița, un ceremonial militar și religios dedicat Zilei Eroilor, aducând un omagiu celor care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă, de-a lungul veacurilor, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Ceremonialul s-a desfășurat la monumentul ridicat în cinstea eroilor, în prezența oficialităților, a militarilor și a numeroși elevi de la școlile din municipiu.

Acesta a debutat cu acordarea onorului militar, moment urmat de intonarea Imnului Național al României.

Ulterior, un sobor de preoți, coordonat de protopopul Marius Pintican, a oficiat un moment religios de pomenire a eroilor.

În cadrul evenimentului, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a transmis mesajul premierului interimar, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Eroilor și al Înălțării Domnului.

”Astăzi, în zi de mare sărbătoare creștină – Înălțarea Domnului – și de profundă recunoștință națională celebrăm Ziua Eroilor. Este acel moment în care România își reamintește cu solemnitate că temelia libertății sale a fost clădită cu sângele celor care au scris istoria cu arma în mână și credința în suflet.

Eroii căzuți pe câmpurile de luptă, în închisori sau în lagăre, cunoscuți ori rămași anonimi, au apărat cu viața lor valorile fundamentale ale neamului: credința, dreptatea și unitatea.

Guvernul României aduce un omagiu profund tuturor militarilor români care, de-a lungul timpului, au servit cu onoare sub tricolor, precum și celor care participă astăzi la misiuni internaționale, contribuind activ la securitatea și prestigiul țării noastre în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

Această zi solemnă este și un prilej de reflecție asupra responsabilităților prezentului.

Sacrificiul eroilor ne obligă să construim o Românie demnă de visul lor: un stat puternic, echitabil, modern și solidar.

Guvernul este conștient de așteptările legitime ale cetățenilor: servicii publice de calitate, educație și sănătate accesibile, infrastructură modernă, respect pentru muncă și lege. Este datoria noastră să acționăm concret, eficient și transparent pentru ca aceste obiective să devină realitate.

Într-un context internațional complex, unitatea internă, dialogul cu societatea și atașamentul față de valorile democratice sunt esențiale pentru consolidarea statului român.

Combaterea propagandei și a tentațiilor de divizare presupune implicare și cooperare între instituții, cetățeni, societate civilă și mediul economic.

Avem nevoie de solidaritate. De responsabilitate, nu de orgolii.

Avem datoria de a păstra vie memoria eroilor și de a-i onora prin acțiuni care întăresc națiunea, nu doar prin cuvinte.

Guvernul României transmite întreaga recunoștință tuturor celor care au apărat și apără cu devotament valorile fundamentale ale statului român.

Glorie eternă eroilor neamului românesc!

Hristos s-a înălțat!”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.

De asemenea, un mesaj cu prilejul acestei zile a transmis și primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany.

”Suntem astăzi aici, în zi de sărbătoare, ca în fiecare an, pentru a sta o clipă în tăcere și a ne aminti. Nu despre fapte de poveste. Nu despre legende. Ci despre oameni adevărați. Oameni care au avut curajul să lase totul în urmă pentru ceva mai mare decât ei: țara, comunitatea, viitorul.

Nu e nevoie să vorbim mult. E suficient să spunem adevărul: că libertatea, oricât de firească ni se pare acum, a fost câștigată cu prețul unor vieți. Vieți ale unor oameni care au ales să nu se retragă, deși știau ce risc își asumă.

Unii dintre ei au fost soldați. Alții civili. Unii au murit în tranșee, alții în închisori sau în timpul Revoluției. Dar toți au făcut parte din aceeași linie invizibilă de oameni care, atunci când a fost nevoie, nu s-au dat la o parte și au pus viața altora mai presus de a lor.

Pentru noi, cei de azi, nu se cere eroism. Dar se cere decență. Se cere să nu uităm. E o formă de respect să înțelegem că liniștea în care trăim a fost plătită deja.

Ziua Eroilor nu este despre trecut. Este despre ceea ce facem, fiecare dintre noi, cu tot ce am primit de-a gata: o țară întreagă, un oraș în care putem construi, o viață trăită în libertate.

Să nu spunem „Glorie eternă eroilor noștri” doar pentru că așa se obișnuiește! 

Dragi bistrițeni, nu putem întoarce ceea ce au pierdut ei. Dar putem avea grijă să nu pierdem ce ne-au lăsat nouă”, a rostit primarul Gabriel Lazany.

Ceremonialul a continuat cu depunerea unor coroane de flori la Monumentul Eroilor și s-a încheiat cu defilarea efectivelor participante.

Ziua Eroilor este sărbătorită anual la data de 29 mai, concomitent cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!