Gabriel Lazany: Dragi bistrițeni, vă mulțumesc! Ați fost grozavi!

Candidatul PSD Gabriel Lazany a câștigat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bistrița, acesta obținând cu opt voturi în plus față de principalul său contracandidat – primarul în funcție Ioan Turc, potrivit datelor prezentate de liderii PSD.

Luni, după aflarea rezultatului scrutinului din 9 iunie, președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, președintele organizației PSD Bistrița, Daniel Suciu, și cel ca a obținut un mandat de primar al municipiului, Gabriel Lazany, au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre rezultatul alegerilor.

”Ne cerem scuze că declarațiile au loc așa târziu, dar nu am vrut să facem niciun fel de declarație până nu am avut finalizată și validată de către Biroul Electoral Municipal alegerea complicată pe care am avut-o la nivelul municipiului Bistrița pentru funcția de primar și alegerile în general. Mulțumesc în primul rând Bunului Dumnezeu. A fost de mult alături de mine și alături de noi, dar în această campanie și în această noapte în mod special. Îin mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat. Le mulțumesc cetățenilor din municipiu și din județ care s-au dus la vot informați. A fost o participare istorică la vot. Cred că din Duminica Orbului din 1992 până în Duminica Orbului din 2024 nu a mai fost așa ceva. Din punct de vedere religios ieri a fost Duminica Orbului. Participarea la vot a fost una spectaculoasă. Nu țin minte ca de atunci încoace vreun primar să fi câștigat alegerile cu peste 15.000 de voturi. Le mulțumesc cetățenilor că au ales să participe la aceste alegeri și cumva să și combată pe toți cei care spun că alegerile într-un singur tur nu sunt legitime. (…) Îl felicit pe Gabriel Lazany și îi felicit pe toți cei care au fost ca niște furnicuțe în jurul lui Gabriel Lazany și a întregii echipe, care nu au ratat un centimetru pătrat din municipiul Bistrița și care au venit în fața oamenilor cu proiecte care în final s-au dovedit a fi convingătoare. Chiar dacă diferența este una foarte mică, de opt voturi, până la urmă cu un vot trebuie să câștigi alegerile. Sigur că nu se aștepta nimeni, nici eu, știam că o să fie o bătălie strânsă, asta ne-au spus și sondajele, dar chiar atât de strânsă nu cred că s-a așteptat nimeni. Îl felicit pe Gabi, îi felicit pe toți și le mulțumesc încă o dată tuturor colegilor noștri și cetățenilor în mod special”, a declarat Emil Radu Moldovan.

La rândul său, Gabriel Lazany a mulțumit tuturor cetățenilor municipiului Bistrița și i-a asigurat că din toamnă în Primăria Bistrița se va face ”politica cetățeanului”.

Am spus la începutul campaniei electorale că va fi o bătălie strânsă și că fiecare vot contează. Uitați-vă că la o diferență de opt voturi chiar fiecare vot a contat. A fost o mobilizare masivă din toate punctele de vedere, cetățenii și-au dorit schimbarea și iată că în curând vom prelua mandatul de primar și ne vom apuca de treabă, exact așa cum am spus în perioada de precampanie, din prima și până în ultima zi a mandatului. Nu vrem să avem sincope funcționale, vreau să funcționăm și să facem politica cetățeanului, singura politică care va exista în Primăria municipiului Bistrița. Dragi bistrițeni, vă mulțumesc încă o dată. Ați fost grozavi! Ceea ce v-ați dorit, Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să îndeplinim!”, a spus viitorul primar Gabriel Lazany.

Întrebat ce urmează, Gabriel Lazany a răspuns: ”Eu de mâine îmi reiau activitatea la spital. Campania electorală s-a terminat, începem munca”.

Președintele PSD Bistrița, deputatul Daniel Suciu, a menționat că pentru întreaga echipă PSD urmează o nouă etapă.

Pentru mine, ziua de ieri a fost ca o lecție, o lecție pe care bistrițenii ne-au transmis-o nouă, politicienilor. Este incredibil să vezi cum oameni, pe tot parcursul zilei, vin să decidă soarta și destinul unei comunități. Mă bucur că au făcut acest lucru, mă bucur că alegerea lor s-a îndreptat către Gabriel Lazany și către echipa noastră. Mulțumesc tuturor bistrițenilor pentru că au fost la vot, indiferent de opțiunea lor. Pentru mine și pentru noi, echipa de la PSD, începe o cu totul altă muncă, de reconstrucție și de a ne pregăti pentru momentul în care Gabriel Lazany și echipa PSD vor prelua destinele comunității acesteia. Vă mărturisesc că acum 3 ani, când am pornit pe acest drum, nu credeam că vom ajunge aici, dar am avut, am și sunt convins că voi avea niște colegi extraordinari. Echipa PSD de la Bistrița a fost una extraordinară. Pe această cale, dați-mi voie să le mulțumesc din toată inima“, a spus Daniel Suciu.

Potrivit rezultatelor, Gabriel Lazany a obținut un procent de 44,04%, în vreme ce Ioan Turc a obținut 44,02%.

Viitorul primar își va prelua mandatul abia din toamnă, după ce expiră mandatul actualului primar Ioan Turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!