Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată anual pe data de 1 octombrie, la Bistrița se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Campaniei naționale de voluntariat „Flori pentru Suflet”.
Cu acest prilej, 75 de copii voluntari vor distribui peste 250 flori bătrânilor pe care îi vor întâlni la Căminul pentru persoane vârstnice Bistrița, în Parcul Municipal și pe pietonalul Liviu Rebreanu.
Potrivit organizatorilor, Asociația de ajutorare a copiilor Benita și Grădinița Socială cu Program Normal Benita din Bistrița, ”copiii de la Grădinița Socială cu Program Normal Benita și copiii beneficiari ai Centrului de Zi Benita vor transmite persoanelor vârstnice atenția, aprecierea și mulțumirea, print-un gest mic, izvorât dintr-o inimă mare de copil. Campania este o modalitate de a promova alături de parteneri, colaboratori și voluntari, mesajul unei bătrâneți mai frumoase pentru vârstnicii din România”.
La nivel național, în perioada 27 septembrie – 7 octombrie, peste 60 de ONG-uri din toată țara, instituții publice, instituții de învățământ, companii sau voluntari vor susține mesajul unei bătrâneți demne pentru vârstnicii din România prin oferirea de flori și gânduri bune seniorilor.
De altfel, oricine se poate alătura campaniei, alături de familie, prieteni sau colegi, dăruind câteva flori în comunitatea lor. Detalii se găsesc pe www.niciodatasingur.ro/floripentrusuflet.
Campania este organizată la nivel internațional de către Federația Internațională les petits frères des Pauvres în țări precum Franța, Spania, Ungaria, Elveția, Germania, Polonia, Mexic, Canada sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei este întărirea relațiilor între generații pentru a oferi bâtrâneți frumoase și lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari în sprijinul vârstnicilor.
La nivel mondial, din ce în ce mai mulți vârstnici sunt afectați de izolare socială și singurătate. În România, conform unui studiu realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici din România este afectat de singurătate sau trăiește sentimentul inutilității. Prin campaniile și acțiunile sale, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este alături de peste 850 de vârstnici singuri. Oricine poate susține cauza donând 2 euro/lună, dacă trimite un SMS la numărul 8844.
Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, asociație înființată de Fundația Principesa Margareta a României și Les petits frères de Pauvres (Franța) dorește să dezvolte și să extindă la nivel național activitățile în sprijinul vârstnicilor singuri, preluând modelul de intervenție al partenerului francez, organizație cu o experiență de peste 70 ani în combaterea izolării și sărăciei în rândul vârstnicilor. În prezent, asociația are peste 850 de beneficiari și 160 de voluntari în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brăila si Târgoviste.