Gripa a mai făcut o victimă în Bistrița-Năsăud. O femeie din Beclean a făst răpusă de boală

ziar de bistrita spitalul judetean

Încă un deces cauzat de gripă a fost înregistrat în județul Bistrița-Năsăud. Este vorba despre o femeie de 64 de ani din Beclean, care a decedat la data de 6 februarie. 

O femeie în vârstă de 64 de ani din localitatea Beclean, cu diagnostic confirmat de gripă tip A de către Institutul Cantacuzino și alte afecțiuni asociate (obezitate morbidă, diabet zaharat ș.a.), a decedat în data de 6 februarie la Secția Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari.

Pacienta s-a prezentat în data de 23 ianuarie la Unitatea de Primiri Urgențe, în stare gravă, confuză, cu insuficiență respiratorie acută, fiind internată la Secția ATI, unde în scurt timp a fost intubată.

A primit tratament de specialitate și i-a fost instituită terapie de monitorizare și susținere a funcțiilor vitale, dar, din păcate, evoluția stării sale de sănătate a fost nefavorabilă și a decedat în data de 6 februarie.

Femeia nu fusese vaccinată antigripal, după cum a precizat familia acesteia.

Acesta este cel de-al doilea deces cauzat de gripă la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Primul deces a fost înregistrat la un bărbat de 67 de ani din Livezile.

Un prim deces cauzat de gripă. Un bărbat din Livezile a fost răpus de boală

La nivel național, numărul persoanelor care au murit, până în prezent, din cauza gripei a ajuns la 25, a anunţat, luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *