În Bistrița-Năsăud sunt peste 63.000 de pensionari. Mai bine de jumătate dintre ei au pensii de cel mult 2.000 de lei

La finalul anului 2023, în evidențele Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud figurau circa 63.000 de pensionari, peste jumătate dintre ei beneficiind de indemnizații cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.

”Numărul de beneficiari aflați în evidențele Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud la data de 31.12.2023
este 63.069. Cei mai mulți sunt pensionari de limită de vârstă – 44.739”,
 se arată în raportul de activitate pe anul 2023 al instituției.

În ceea ce privește cuantumul lunar al pensiilor, peste 40.000 de seniori bistrițeni au pensii de cel mult 2.000 de lei. Astfel, aproape 22.000 de vârstnici din județ beneficiază de pensie minimă socială și alți circa 20.500 primesc indemnizații cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. 

De asemenea, aproximativ 13.600 de pensionari au pensii cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, alți 6.000 au indemnizații între 5.000 și 6.000 de lei și aproape 960 încasează lunar peste 5.000 de lei.

Anul trecut au existat peste 3.500 de cereri noi de stabilire a drepturilor de pensie, în creștere cu 10% față de anul 2022. Timpul mediu de soluționare a cererilor de înscriere nouă la pensie a fost de aproximativ 16.

Raportul Casei de Pensii Bistrița-Năsăud mai arată că anul trecut au fost înregistrate și aproape o mie de solicitări de stabilire a pensiilor internaţionale. Ţările care au făcut obiectul solicitărilor cu ponderea cea mai mare din totalul celor înregistrate sunt: Spania, Italia, Germania, Austria și într-o mai mică măsură Ungaria, Grecia, Franța, Irlanda, Anglia, Republica Moldova, Israel, Canada, Belgia, Norvegia, Elvetia, Luxembourg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *