În  ce stadiu e varianta ocolitoare a Năsăudului, investiție de 90 de MILIOANE de euro! Primarul Dorin Vlașin e convins că 2026 vine cu o veste bună!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Dorin Vlașin e primar la al 2-lea mandat și a atras peste 35 de MILIOANE de euro pe investiții în orașul Năsăud.

Cea mai tare obiectiv îl reprezintă centura ocolitoare a Năsăudului, care depășește 90 de MILIOANE de euro.

„Cererea de finanțare a fost depusă în luna decembrie. Investiția ajunge la 90 de milioane de euro pe 5 kilometri, o investiție necesară pentru toată zona Năsăudului.

Suntem extrem de avansați și mai avem de parcurs comisia interministerială. După ce vom avea răspunsul afirmativ și de la această ultimă comisie, se va da Hotărârea de Guvern și noi vom scoate la licitație proiectarea și execuție.

Cofinanțarea e 2%,  aproximativ 2 milioane de euro vom pune noi de la bugetul local.

„Mergem pe modelul de la Beclean și eu cred că în 2026 demarăm licitația: proiectare și execuție!”

„Noi avem un proiect de colaborare între  Primăria Năsăud și Ministerul Transporturilor și ca autoritate contractantă vom acorda autorizația și vom realiza  etapa de expropriere în cadrul procedurii, deoarece urmează exproprieri pe traseul pe care va trece varianta ocolitoare. Mergem pe modelul de la Beclean și eu cred că în 2026 demarăm licitația: proiectare și execuție!  Banii sunt europeni, pe proiectul de  Infrastructură și cred că vor fi și mai mulți bani. Din câte știu va fi creat un nou program de infrastructură la nivel național și în următorii ani asta va fi prioritatea Guvernului.” – a declarat Dorin Vlașin, primarul Năsăudului.

Ce documente s-au finalizat până azi la centura ocolitoare a Năsăudului!

Documentația tehnică finalizată până acum cuprinde Studiul de Fezabilitate, Studiul Topografic, Studiul de ocupare a terenurilor, Studiul de trafic, Evaluare impact siguranță rutieră, Audit de siguranță rutieră, Studiul Hidrologic, Studiul Geotehnic, Expertiza tehnică și Raport evaluare a prețurilor terenurilor ce urmeaza a fi expropriate  ANEVAR.

Care va fi traseul variantei ocolitoare din Năsăud!

Varianta ocolitoare se va construi pe partea stângă al râului Someșul Mare în sensul de curgere, învecinându-se in partea de nord cu râul Someșul Mare, în partea de sud cu terenuri private, în partea de est cu un DN 17C , în partea de vest comuna Salva.

Traseul variantei de ocolire se va desprinde din DN 17C prin intermediul unei intersecții giratorii, care este la Km 0+000 al variantei. Trecerea de la drumul național la partea superioară a dealului Lușca se va realiza prin intermediul terasamentelor prevăzute cu ziduri de sprijin.

Supratraversarea zonei Lușca se va realiza prin intermediul unui pod (tip viaduct) având lungimea L= 681m. În continuarea podului, traseul se desfășoară pe zona de luncă a râului Someșul Mare, până la poziția kilometrică 4+326,62 unde va traversa râul Someșul Mare și CF 416B Dej-Beclean- Ilva Mică pe un pod (tip viaduct) cu lungimea L= 281 m. Punctul final îl reprezintă amenajarea intersecției cu DN 17D prin intermediul unei intersectii giratorii.

Valoarea totală a investiției este estimată la 481,153,888.10 lei cu TVA inclusă, din care Construcții + Montaj – 303,338,131.19 lei, iar diferența pentru alte cheltuieli de amenajare, expropriere etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *