În ce zone din Bistrița se vor amenaja primele parcări rezidențiale

FOTO cu caracter ilustrativ

Primăria Bistrița și-a propus să demareze un amplu proiect de amenajare a unor parcări în municipiu, care vizează 24 de obiective de acest fel. Pentru câteva dintre acestea, lucrările vor fi demarate chiar în acest an.

Prezent într-o emisiune la Bistrița Express, edilul Bistriței a precizat că administrația locală este obligată să construiască noi parcări, mai ales în condițiile în care circa 3.500 de locuri de parcare dispar din municipiu, ca urmare a proiectelor de mobilitate finanțate din fonduri europene.

Realitatea e aceasta: suntem obligați să amenajăm parcări. Nu e simplu. Vom lua un credit, de fapt suntem în etapa de pre-semnare a contractului. Procedura s-a făcut deja, am avut o procedură foarte bună pentru că banca desemnată câștigătoare a venit cu o dobândă foarte bună – 0,88%. Bistrița are un grad de îndatorare de aproximativ 5,36%, dar aici și intră și banii care au fost împrumutați pentru cofinanțarea proiectelor europene, însă ei nu se iau în considerare atunci când se stabilește acest grad. Astfel, gradul real de îndatorare este mult mai mic, de circa 3%. Important e ca până la finalul anului să începem să lucrăm la parcări”, a spus primarul Ioan Turc în emisiunea de la Bistrița Express.

Întrebat care sunt primele zone din oraș în care va începe construcția noilor parcări, edilul Bistriței a precizat că acestea sunt Năsăudului, Vasile Lupu, Roman Vivu și Casa Albă.

Vom începe cu cele mai mari. Dorim să începem cu parcarea de pe Năsăudului, acolo unde exista un proiect lăsat de vechea administrație, dar care avea un preț pentru un loc de parcare de circa 34.000 de euro. În condițiile în care toate materialele s-au scumpit, costurile cu munca s-au scumpit, am fi ajuns la un preț de circa 40.000 de euro pentru un singur loc de parcare, adică mașinile care ar fi parcat pe acele locuri ar fi avut o valoare mult mai mică decât suma pe care noi am fi cheltuit-o pentru amenajarea locului de parcare. Nu puteam merge pe varianta aceasta, era aberant, dar am gândit o altă abordare pentru acea zonă. Parcarea la care ne gândim va fi pe amplasamentul pe care a fost proiectată prima variantă. De asemenea, dorim să facem o parcare mare pe strada Vasile Lupu. O să începem o parcare destul de generoasă în zona Roman Vivu. Dorim să începem o parcare în zona Casa Albă, dar despre toate acestea voi vorbi pe larg într-o conferință de presă viitoare, în care voi arăta câte locuri de parcare se pierd pe fiecare stradă și în care voi explicita unde facem parcări, câte facem acolo, cu cât crește numărul locului de parcare prin investiție și așa mai departe”, a mai explicat primarul.

Ioan Turc a completat că se va merge pe varianta parcărilor cu un etaj, dar acolo unde spațiul va permite se va opta și pentru varianta cu două niveluri.

Totodată, primarul a mai vorbit și despre amenajarea unei parcări nerezidențiale în Bistrița.

Pe Lupeni este destul de complicat să facem o parcare supraterană, din multe motive. În primul rând, parcela este non-edificabilă prin PUG. În al doilea rând, intrările-ieșirile ar fi destul de complicate, dar îmi doresc foarte mult să facem o parcare nerezidențială de această dată, în spatele Administrației Finanțelor Publice, pe 1 Decembrie. Nu e mare distanța. Practic, de la Finanțe până la Coroana de Aur și de acolo până la Primărie nu e mult. Parcarea pe care ne propunem să o realizăm în spatele Finanțelor, din punctul meu de vedere, salvează cel puțin situația. Va trebui să ne obișnuim să facem și mișcare. (…) Mai încerc să obținem un teren undeva în perimetrul centrului istoric, dar nu vreau să fac referire acum la acest lucru. Pot să spun că am câteva variante pentru a rezolva deficitul de locuri de parcare din zona centrală”, a mai spus Ioan Turc.

Ioan Turc a reamintit că Bistrița este singura municipalitate din țară care are un proiect care vizează amenajarea a 24 de parcări rezidențiale pe următoarele străzi/zone: Dumbravei, Ion Minulescu, General Grigore Bălan, Vasile Lupu, Spătarului, zona Dacia, Cireșului, Intrarea Muncelului, Grănicerilor, Basmului, Ursului, Iasomiei, Intrarea Clopoțeilor, Arțarilor, Dragoș Vodă, Constantin Roman Vivu, Crinilor, Castanilor, Carpați, 1 Decembrie, Lupeni, Mihai Eminescu, Năsăudulu și Viișoara (park & ride).

Emisiunea în care primarul Ioan Turc a făcut aceste declarații poate fi urmărită integral mai jos: