În trei comune din Bistrița-Năsăud se vor construi centre de zi pentru persoane vârstnice

Trei noi centre de zi pentru persoanele vârstnice, care vor asigura servicii de asistență și recuperare, se vor construi în Bistrița-Năsăud, a anunțat președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

Noile centre vor fi construite în comunele Căianu Mic, Prundu Bârgăului și Măgura Ilvei, fondurile necesare acestor trei investiții fiind asigurate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.

”Nevoia de socializare, de îngrijire, educație, consiliere psihologică și comunicare este necesară pentru o viață liniștită și sănătoasă. Bunicii și părinții noștri merită să beneficieze de aceste servicii, iar datoria noastră, a administrației publice locale, este să sprijinim proiectele bune și să le transformăm în fapte. Felicitări domnilor primari, Paul Știr, Doru Crișan și Valer Avram, pentru munca depusă și pentru grija pe care o purtați comunității din care faceți parte!”, a precizat Emil Radu Moldovan.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a oferit detalii despre centrul care se va construi la Susenii Bârgăului, valoarea investiției depășind 6 milioane de lei.

”Obiectivul nostru central este să oferim oamenilor în vârstă din comuna noastră un loc dedicat îngrijirii și recuperării lor. În acest sens, am conceput un plan ambițios de amenajare a unei clădiri moderne în curtea Centrului Medico-Social din Susenii Bârgăului, cu o capacitate de a deservi cel puțin 50 de beneficiari. Prin această inițiativă, dorim să asigurăm un mediu sigur, plăcut și funcțional pentru îngrijirea persoanelor în vârstă. Centrul de Zi de Asistență și Recuperare va oferi o gamă variată de servicii adaptate nevoilor specifice ale persoanelor vârstnice. Acesta va include spații specializate pentru servicii medicale, îngrijire personală și recuperare fizică și psihologică precum și acces la programe recreative și educaționale. Vrem ca acest centru să fie mult mai mult decât un simplu spațiu fizic, ne dorim ca el să devină un loc în care fiecare senior să se simtă valorizat, sprijinit și încurajat. Pentru cei care nu pot ajunge aici, vom furniza asistență medicală la domiciliu prin intermediul unei echipe mobile, asigurându-ne astfel că toți cei în nevoie beneficiază de sprijinul adecvat. Ne propunem să instalăm și un sistem fotovoltaic de 25 kw/h, astfel încât centrul să fie sustenabil din punct de vedere energetic și să contribuie la reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Toate aceste eforturi au în vedere binele și confortul cetățenilor noștri în vârstă, pentru că recunoaștem importanța valorii lor în comunitatea noastră”, a precizat Doru Crișan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *