Încă două primării din Bistrița-Năsăud au fost amendate de comisarii Gărzii de Mediu. Care sunt acestea

Încă două primării din județul Bistrița-Năsăud au fost amendate de Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu, cuantumul sancțiunilor fiind de 30.000 de lei. Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor.

Potrivit comisarilor de mediu din Bistrița-Năsăud, cu sancțiuni s-au ales primăriile Coșbuc și Târlișua.

”Acțiunile privind verificarea stării de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Bistrița-Năsăud continuă. Comisarii Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu Bistrița-Năsăud au sancționat UAT Coșbuc și UAT Târlișua, cu sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor”, se arată într-o informarea a instituției.

Bilanțul total al sancțiunilor aplicate primăriilor din județ a ajuns la 6. În afară de primăriile Coșbuc și Târlișua, au mai fost sancționate și alte 4 primării, după cum urmează: Coșbuc – 15.000 lei, Prundu Bârgăului – 15.000 lei, Dumitrița – 5.000 lei și Monor – 15.000 lei.

De asemenea, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud a aplicat și 13 amenzi, cu o valoare totală de 81.000 lei, unor persoane fizice, iar un mijloc de transport a fost confiscat.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, le-a cerut comisarilor de mediu să aplice legea în mod corect, fără a ține cont de culoarea politică și să sancționeze orice nereguli pe care le constată.