Încă două zile cu vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Ce urmează

FOTO: ONG Meteo.BN

Vremea deosebit de caldă continuă încă două zile, spune Mihai Bălan de la ONG Meteo.BN, care menționează că după această perioadă este așteptat și un episod rece.

Vremea deosebit de caldă continuă încă două zile, cu anomalii termice pozitive foarte pronunțate, de până la 12 unități. După ploile de astăzi, se face și frumos. Mâine cerul va fi variabil, apoi câțiva nori în plus sâmbătă, când ṣi vântul va deveni mai activ. Maximele termice vor fi, astfel, cuprinse între 6 şi 11°C! Enorm pentru zile de ianuarie! Legat de mult trâmbițatul episod rece, vine, de luni, dar să rămânem moderați în exprimări. Sincer, sunt mai mult mirat de ce e acum afară, ploi, temperaturi de 10°C decât cele câteva grade cu minus estimate pentru săptămâna viitoare. Pentru că inclusiv atunci, zona Transilvaniei va avea maxime, deşi uşor negative, încă posibil peste mediile multianuale. Nu e nicio surpriză majoră că vin câteva zile cu medii negative, ba din contră, aşteptăm, în sfârşit ca vremea să intre pe un făgaş normal. Cât va ține, rămâne de văzut. În concluzie, le luăm pe rând şi deocamdată, de interes sunt încă două zile cu vreme deosebit de caldă!”, a precizat Mihai Bălan într-o postare pe pagina ONG Meteo.BN.

Sursa citată menționează că în bazinul superior al râului Someș este cod portocaliu de inundații.

Începând de astăzi, 4 ianuarie, de la ora 12:00, până mâine, la aceeași oră, este în vigoare codul portocaliu, pe râuri din bazinele hidrografice Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş) și Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud). Totodată, este valabil și un cod galben, începând de astăzi, de la prânz, până vineri, la miezul nopții, care va afecta anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tisa, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare) și Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud). Specialiștii noștri monitorizează permanent cursurile de apă și lucrările hidrotehnice. ATENȚIONĂM atât autoritățile locale, cât și riveranii să verifice constant dacă șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale sunt întreținute corespunzător. Toți deținătorii de poduri și podețe trebuie să mențină în permanență curată secțiunea de scurgere a apelor”, a transmis și Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *