INCENDIU în Bistrița Bârgăului! Ploaia de aseară a SALVAT 1 hectar de pădure în zona Valea Caldu – Poiana Vulturu! Voluntarii, pompierii și pădurarii au făcut echipă!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Pompierii militari, alături de reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița Bârgăului și ai Ocolului Silvic, intervin în zona Valea Caldu – Poiana Vulturu, comuna Bistrița Bârgăului, pentru lichidarea focarelor rămase în urma incendiului de vegetație semnalat în cursul serii de ieri.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ un hectar, într-o zonă greu accesibilă, situată la aproximativ 2,5 kilometri de cea mai apropiată cale de acces.

Ploaia de aseară a STINS focul!

La scurt timp după semnalarea incendiului, în zonă au început precipitații abundente, care au contribuit la diminuarea propagării focului. Pe timpul nopții, reprezentanții Ocolului Silvic au rămas în zonă pentru supraveghere.

În această dimineață, un echipaj de pompieri militari, cu o autospecială de stingere, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic și ai SVSU Bistrița Bârgăului, acționează pentru identificarea și stingerea focarelor ascunse, care se manifestă la nivelul rădăcinilor copacilor.

Accesul dificil în teren presupune deplasarea pedestră a forțelor de intervenție până în zona afectată.

Intervenția este în dinamică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *