Incendiul de la groapa de gunoi e sub CONTROL!

Intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului izbucnit la centrul de colectare a deșeurilor din localitatea Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud, continuă și în această dimineață.

De ieri, de la momentul în care s-a dat alarma, echipele de intervenție lucrează fără întrerupere, inclusiv pe timpul nopții, pentru a limita și lichida focarele de incendiu.

La ora 10.00, situația operativă este sub control. Se acționează pentru răcirea zonelor afectate, cu sprijinul utilajelor puse la dispoziție de operatorul economic.

Intervenția se desfășoară cu prudență, deoarece focarele se află pe o pantă abruptă, iar accesul este dificil din cauza riscului de prăbușire în zona de acumulare a levigatului. Partea plană a gropii de gunoi nu este afectată.

În acest moment, rămân în dispozitiv trei autospeciale de stingere, iar celelalte forțe au fost retrase temporar. Pe timpul nopții s-a realizat rotația personalului, astfel încât să fie menținut ritmul intervenției.

Situația este monitorizată permanent de echipele operative din teren, iar la nevoie, vor fi suplimentate resursele de intervenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!