Intrări gratuite la patinoarul sintetic pentru aproximativ 8.000 de elevi din Bistrița

Luni, 1 aprilie, debutează programul ”Sănătate prin mişcare”, destinat tuturor elevilor de ciclul primar şi gimnazial din Bistriţa, informează municipalitatea.

Astfel, prin intermediul programului, aproximativ 8.000 de elevi bistriţeni vor fi încurajaţi să facă mişcare. În perioada 1 aprilie – 1 noiembrie a fiecărui an, copiii vor beneficia de 10 intrări gratuite la patinoarul sintetic situat în parcarea de la Hotelul Metropolis.

Totodată, iubitorii mișcării pe role vor putea participa, pe perioada verii la ateliere gratuite de dans pe role susţinute de către sportiva Ioana Teodorescu, fostă campioană mondială de patinaj artistic pe role.

Patinoarul va funcționa după următorul program:

  • Luni – vineri: 12.00 – 20.00
  • Sâmbătă – duminică: 10.00 – 20.00.

Programul ”Sănătate prin mișcare” vine că completeze alte programe aflate deja în derulare, cum ar fi programul “Școala de înot”, programul de stimulare a elevilor proveniţi din familii aflate în dificultate prin acordarea unui abonament sportiv sau programul de stimulare a elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură şi a premianţilor la olimpiadele şcolare pe discipline, prin facilitarea accesului acestora la cluburile sportive, asociaţiile sau unităţile prestatoare de servicii sportive din municipiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *