Ioan Turc: Noua centură va fi realizată pe zona de sud. Este zona optimă

Prezent într-o emisiune la AS-TV, primarul Bistriței, Ioan Turc, a vorbit despre noua centură ocolitoare a municipiului și a afirmat că varianta ”optimă” pentru realizarea acestui drum este zona de sud, respectiv pe direcția Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Livezile.

După preluarea mandatului, una dintre primele acțiuni pe care le-am întreprins a fost aceea de a merge la Ministerul Transportului și de a vedea ce se întâmplă cu centura ocolitoare a Bistriței, știind faptul că vechiul proiect de centură ocolitoare s-a împotmolit total, că a existat o reacție publică de respingere foarte tușată și că finanțarea s-a pierdut, din punctul meu de vedere, din cauza lipsei de flexibilitate. Un număr mare de oameni a spus lăsați pădurea Codrișor în pace, lăsați dealul ăla de lut în pace pentru că nu are portanță, lucrările de consolidare a dealului costă cât un drum ocolitor. Nu s-a ținut cont de ceea ce bistrițenii au spus, finanțarea s-a pierdut, iar noi avem acum nevoie de o centură ocolitoare. În discuțiile pe care le-am avut la București, la Ministerul Transporturilor, am solicitat ca, după finalizarea procedurii legate de studiul de fezabilitate, să preia Primăria Bistrița componenta de proiect tehnic și de execuție pentru realizarea centurii ocolitoare. Ca și cadrul general, centura ocolitoare a municipiului Bistrița face parte din tronsonul Dej – Bistrița al drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava. Nu se știe dacă va fi realizat la nivel de autostradă sau de drum expres pentru că încă valorile de trafic nu au fost determinate integral. Probabil, pe anumite tronsoane, acest drum de la va fi realizat la nivel de autostradă, iar pe alte segmente va fi realizat la nivel de drum expres. După finalizarea studiului de fezabilitate, Primăria Bistrița va prelua realizarea proiectului tehnic și de execuție cu bani puși la dispoziție de Ministerul Transporturilor, care la rândul lui va obține o finanțare din fonduri europene”, a explicat Ioan Turc la AS-TV.

Edilul precizează că varianta pe care se va merge este zona de sud.

Este zona optimă. Printr-un studiu de fezabilitate se iau în calcul întotdeauna trei variante de culoar, nu de traseu. Culoarul este una, traseul este alta. Traseul înseamnă o reprezentare milimetrică a drumului care urmează să fie construit. Culoarul îți dă o marjă pe care urmează să fie realizat respectivul drum. El va fi realizat pe zona de sud, în așa fel încât din punct de vedere al topografiei avem un teren plat, stabil. Lucrurile stau foarte bine din punct de vedere geotehnic. Din punct de vedere al proprietății, mare parte din terenul respectiv este în proprietatea diferitelor unități administrativ-teritoriale – Primăria Bistrița, Primăria Budacu de Jos și Primăria Livezile. Pe raza celor trei unități administrativ-teritoriale va fi realizat următorul drum de centură”, a completat Ioan Turc.

Potrivit primarului, singura soluție fezabilă de culoar este pe direcția Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Livezile.

Săptămâna trecută, reprezentanților unităților administrativ-teritoriale de pe traseul viitorului drum de mare viteză Baia Mare – Bistrița, lotul 2 Dej – Bistrița, din Autostrada Nordului, le-au fost prezentate variantele de lucru ale proiectanților conform studiului de fezabilitate început în 27 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *