Tartan pentru încă 21 de spații de joacă din municipiul Bistrița și localitățile componente

FOTO cu caracter ilustrativ

Primarul Bistriței, Ioan Turc, anunță că 21 de spații de joacă din municipiu și localitățile componente vor avea covor din tartan.

Potrivit edilului, Consiliul Tehnico-Economic al Primăriei Bistrița a avizat favorabil, vineri, studiul de fezabilitate referitor la turnarea cauciucului de protecție pe alte 10 spații de joacă, etapă ce precede aprobarea într-o viitoare ședință de Consiliu Local.

Este vorba de locurile de joacă de la adresele:

  • strada Arțarilor, bl. 46 – Aleea Brândușei, bl. 25;
  • strada Arțarilor, bl. 28-32;
  • Aleea Șoimilor, bl. 1;
  • Aleea Zambilelor, bl. 5;
  • Aleea Plopilor, bl. 4;
  • spațiu de joacă din localitatea componentă Sărata;
  • spațiu de joacă din localitatea componentă Viișoara;
  • strada Sucevei, bl. 20;
  • Intrarea Muncelului, bl. 5-7;
  • Aleea Tihuța, bl. 7-9.

În prealabil, pe amplasamente au fost deja montate echipamentele de joacă, fiind realizate și împrejmuiri cu gard confecționat din stâlpi metalici și scânduri. Menționăm că, în momentul de față, suprafețele locurilor de joacă sunt constituite din zonă cu iarbă ce prezintă unele inserții de pietriș în urma lucrărilor de montaj ale noilor echipamente de joaca pe amplasament.

Pe de altă parte, vor intra în execuție încă 11 locuri de joacă unde se va aplica tartan, corespunzător adreselor:

  • Valea Căstăilor (strada Libertății)
  • Aleea Margaretelor, zona bl.2;Al
  • Aleea Pârâiașului, zona bl. 1-2;
  • strada Dragoș Vodă, zona bl. 2;
  • strada Colibiței, zona bl. 28-30;
  • localitatea componentă Sigmir (curtea grădiniței);
  • Aleea Rotundă, zona bl. 2;
  • Aleea Plopilor, zona bl. 7;
  • strada Romană, zona bl. 2;
  • strada Arțarilor, zona bl. 30;
  • Parcul “Regele Mihai I al României” (strada Parcului).

”Municipalitatea acordă o atenție deosebită perimetrelor în care sunt amenajate locuri de joacă pentru copii, acestea fiind periodic modernizate, atât în ce privește suprafețele, cât și echipamentele montate. De asemenea, vom derula un proiect prin care în aceste spații va fi montat mobilier smart, dar vom continua și identificarea de noi terenuri care să poată deveni locuri de joacă pentru copii”, a precizat primarul Ioan Turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *