Ionuț Simionca: Am votat cu gândul la un nou început!

Candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și totodată candidat pe lista pentru Parlamentul European, Ionuț Simionca, a mers duminică dimineața la secția de votare nr. 11 de la Școala Gimnazială nr. 1 din Bistrița pentru a își exercita dreptul la vot. Acesta a fost însoțit de soția lui, Ioana.

La ieșirea de la urne, Ionuț Simionca a declarat: ”Am votat cu gândul la un nou început. Am pus o listă de proiecte pentru Bistriţa-Năsăud, am venit cu un program politic pentru bistriţenii noştri, ne dorim un nou început, ne dorim să scoatem județul Bistrița-Năsăud din izolare, ne dorim un viitor pentru copiii noștri, ne dorim oportunități pentru ei, ne dorim ca românii și bistrițenii plecați în străinătate să își dorească să revină acasă în Bistrița-Năsăud pentru că au ce să facă și pentru că își pot construi un viitor și aici. Ne dorim un nou început pentru că Bistrița-Năsăud merită mai mult și noi, cu toții, merităm mai mulți”.

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, acesta a adăugat: ”Îmi doresc ca oamenii care ne vor reprezentanta în Parlamentul European să se gândească prima dată la România pentru sunt reprezentanții noștri și să reprezinte interesele noastre, ale românilor, nu cele pe linie europeană. Îmi doresc să ne reprezinte pe noi, să muncească pentru noi și să reprezinte interesele țării noastre“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!