Lucrări în plină derulare pe multe drumuri județene din Bistrița-Năsăud

Mai multe tronsoane ale unor drumuri județene din Bistrița-Năsăud se află în plin proces de reabilitare, o parte din aceste lucrări urmând să fie finalizate la sfârșitul acestui an, potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Prezent la recepția lucrărilor de modernizare a unui tronson de 6 km din DJ 162, între Silivașu de Câmpie și Șopteriu, șeful administrației județene a oferit detalii despre șantierele deschise în acest moment și stadiul lor.

Avem porțiunea Șieu – Posmuș – Pintic – Teaca – Ocnița – Dealul Măriilor, drum care va fi finalizat în această toamnă. Sunt foarte avansate lucrările la varianta de legătură de la Sărățel spre Domnești, pentru a putea scoate circulația din Sărata pentru toți cei care vor să meargă din zona de sud către Valea Șieului. De asemenea, lucrările sunt foarte avansate și la Buduș – Șieu. Până la sfârșitul anului vor fi finalizate toate lucrările care sunt în acest moment în derulare și sper ca în toamnă să avem și o finanțare pentru partea de DJ 151, a cărui licitație este în derulare. Până când vom avea finanțarea sper că vom încheia procedurile de licitație și apoi să începem și pe acea zonă să lucrăm. Drumul este unul practicabil, dar vrem să oferim oamenilor un drum modernizat. (…) O să propunem plenului Consiliului Județean Bistrița-Năsăud să mai luăm un credit de 7,5 milioane de lei – sumă maximă care poate fi accesată ca și credit de trezorerie. Din acești bani vom acoperi anumite cofinanțări, dar vor asigura finanțare și pentru câteva lucrări de intervenții care trebuie făcute în urma calamităților apărute în timpul derulării lucrărilor – una la Șieu și una la Teaca. Colegii mei au făcut o estimare a acestor lucrări pe baza prețurilor din deviz, dar orice tip de astfel de lucrare se face printr-o nouă achiziție, e nevoie de proiect tehnic pentru intervențiile respective. Sunt încrezător că până în luna decembrie a anului curent vom închide absolut toate lucrările pe care le avem pe Programul Operațional Regional și ne pregătim pentru noul exercițiu financiar”, a spus Emil Radu Moldovan.

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a adăugat: ”Până la finalul anului vor fi finalizate și lucrările pe drumul Cușma – Satu Nou, dar și pe tronsonul Bistrița – Tărpiu și pe Șoimuș – Budacu de Sus, unde a fost o alunecare de teren. S-a făcut expertiză. Licitația și contestațiile s-au întins pe tot parcursul anului trecut. Abia în primăvara acestui an s-a încheiat licitația și s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Înainte de Paște se lucra intens la foraje, la pilonii forați. Undeva prin septembrie – octombrie avem termen de la constructor pentru finalizare. Pe partea de Șieu – Teaca – Milaș mare parte din lucrări sunt făcute. Am întârziat cu lucrările de artă să spunem, consolidări, dar vor fi finalizate. .

O altă investiție aflată în atenția administrației județene vizează trei drumuri.

Avem un proiect care tergiversează de foarte multă vreme. Este vorba despre proiectul în care sunt cuprinse trei tronsoane: Beclean – Nușeni – Chiochiș (DJ 172A), Sânmihaiu de Câmpie – Miceștii de Câmpie – Visuia (DJ 162) și Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței (DJ 154D). Sper ca într-un termen foarte scurt să putem semna actul adițional cu Ministerul Dezvoltării și să putem da ordinul de începere și pentru acele lucrări”, a completat sursa citată.

Mai mult, Emil Radu Moldovan a anunțat că în curând va fi încheiată și procedura de desemnare a constructorului pentru reabilitarea DJ 154, de la Sărata – Monor – limita cu județul Mureș.

Licitația pe DJ154 e aproape de final. În câteva zile se va face raportul procedurii. Contractul de finanțare pentru aceste lucrări este deja semnat. Aici avem o finanțare de 140 de milioane de lei pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Vom avea un alt tronson de 36 de km modernizat, cu toate facilitățile și cu toți parametrii unui drum european”, a adăugat Emil Radu Moldovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *