Martorii lui Iehova revin la Bistrița! Congresul regional are loc în 28 – 30 iulie, la Sala Polivalentă Teraplast!

Bistrița va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova ținut după pandemie.

După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai mari organizatori de congrese din lume a ales din nou orașul Bistrița pentru a găzdui evenimentul său global de trei zile, respectiv congresul regional din 2023, intitulat „Fiți răbdători!”.

Evenimentul va avea loc în data de 28 iulie – 30 iulie 2023 la Teraplast Arena(Complex Sportiv Polivalent Unirea), Strada Aerodromului nr.33, Bistrița.

Înainte de 2019, în timpul verilor, locuitorii din Bistrița și împrejurimi, erau obișnuiți să meargă la Sala de Congrese a Martorilor lui Iehova din Turda, pentru a participa la congresele anuale. În 2020, pandemia a întrerupt acest obicei, întrucât Martorii lui Iehova și-au anulat la nivel global evenimentele ținute cu prezență fizică. Atât întrunirile săptămânale, cât și congresele au fost organizate online, în peste 500 de limbi.

„Oricât de mult ne-au plăcut comoditatea și calitatea congreselor noastre virtuale, nimic nu poate înlocui faptul de a fi împreună în grupuri mari”, a spus Domnul Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Deși congresele regionale ținute online au ajuns la milioane de oameni de pe tot globul și ne-au păstrat comunitățile în siguranță, dorim foarte mult să ne bucurăm din nou de compania prietenilor noștri cu ocazia acestor evenimente mari.”

Pe România, martorii organizează congrese în 15 localități!

În cadrul seriei de congrese din 2023 cu tema „Fiți răbdători!” vor fi organizate la nivel global în jur de 6 000 de congrese. Doar în România, vor fi ținute 36 de congrese, în 15 localități. De vineri până duminică, cele șase sesiuni ale congresului vor analiza „Răbdarea” și vor scoate în evidență valoarea acestei calități în zilele noastre, prin intermediul unor exemple biblice. La finalul sesiunii de sâmbătă dimineață va avea loc un botez, iar în cadrul sesiunilor de după-amiază din zilele de sâmbătă și duminică va fi prezentată o producție video specială, în două părți.

„Răbdarea este o calitate frumoasă, pe care toți creștinii doresc să o arate în viața lor de zi cu zi”, a spus domnul Ionuț Moraru. „Totuși, în pofida bunelor noastre intenții, păstrarea răbdării în fața numeroaselor provocări ale vieții poate fi o luptă zilnică. Faptul de a analiza timp de trei zile diverse aspecte ale răbdării va fi un lucru foarte oportun pentru fiecare dintre noi.”

De mai bine de 100 de ani, Martorii lui Iehova țin congrese publice pe stadioane sau arene, în centre de congrese și teatre din întreaga lume. După ce în 2022 și-au reluat întrunirile în persoană ținute în număr mic, precum și serviciul public, vara lui 2023 marchează prima ocazie de a se întruni în număr mare la congresele regionale ținute pe tot globul de la ridicarea restricțiilor din perioada pandemiei.

Congresul regional este deschis publicului larg, iar cu ocazia acestuia nu se fac colecte. Programul fiecărei zile de congres este următorul:

  • Vineri 28 iulie 2023 orele 09.20 – 16.55
  • Sâmbătă 29 iulie 2023 orele 09.20-16.55
  • Duminică 30 iulie 2023 orele 09.20-15.45.

Pentru mai multe informații, puteți contacta Reprezentantul de presă local pentru Bistrița, la nr. de telefon 0759334841 sau la adresa de email petronel.pavel@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *