Mașină intrată într-un stâlp pe DN 17C, la Telciu. Cinci persoane au nevoie de îngrijiri medicale

FOTO: Mesager24.ro

Un accident rutier în care au fost implicate mai multe persoane a avut loc joi după-amiaza pe DN 17C, la ieșire din localitatea Telciu spre Fiad.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, un autoturism a părăsit partea carosabilă, lovind un stâlp electric, pe care l-a pus la pământ. Cinci persoane care se aflau în autovehicul necesită îngrijiri medicale.

La locul accidentului intervin două echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Intervenția este în plină desfășurare.

ACTUALIZARE 1

La locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit cinci victime, dintre care una încarcerată și trei blocate în autoturism. Conducătorul auto a ieșit din autoturism pe cont propriu, iar echipajul de descarcerare a îndepărtat elemente de caroserie pentru asigurarea accesului către victime, toate conștiente, politraumatizate. Victimele au fost extrase și predate echipajelor medicale sub coordonarea medicului care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Toate cele cinci persoane urmează să fie transportate la spital cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și autospeciala de transport victime multiple”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei în zonă pentru dirijarea traficului și efectuarea de cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a informat că traficul a fost blocat temporar pe DN 17C, în zona localității Telciu, din cauza accidentului, dar ulterior a fost reluat.

ACTUALIZARE 2

Astăzi, 23 noiembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17C. Din primele date, conducătorul unui autoturism care circula pe direcția Telciu-Coșbuc, un bărbat de 71 de ani din Rebra, a pierdut controlul direcției a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice care s-a rupt. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a patru pasageri din autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul. Pentru aproximativ 1 oră și jumătate traficul în zonă a fost blocat pentru înlăturarea de pe carosabil a stâlpului și firelor de electricitate”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO/VIDEO: Mesager24.ro, Facebook – Gelu Vlașin, ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *