FOTO/VIDEO: Mașină răsturnată la Mureșenii Bârgăului. Trei persoane, la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc sâmbătă seara pe Drumul Național 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului.

La locul producerii evenimentului rutier au intervenit polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.

Polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Susenii Bârgăului a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul și alți doi pasageri au fost răniți și au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Din cauza stării de sănătate, conducătorul autoturismului nu a putut fi testat alcoolscopic, urmând să-i fie recoltate mostre biologice”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje SMURD și ale Ambulanței, precum și un echipaj de descarcerare, cele trei persoane rănite fiind preluate și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării trei victime, conștiente, politraumatizate, ieșite din autoturismul răsturnat în afara părții carosabile. Au fost stabilizate și evacuate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud, IPJ Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *