Mașină răsturnată la Rebra. O persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs joi în localitatea Rebra.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, un autoturism s-a răsturnat pe plafon și o persoană a rămas blocată în mașina implicată în accident.

La fața locului au intervenit pompierii militari năsăudeni și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Victima a fost extrasă și predată echipajului medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Astăzi, 7 decembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 172B, în localitatea Rebra. Din primele date, un bărbat de 49 de ani din Parva, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Rebrișoara, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La testarea cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost negativ. Polițiștii rutieri din Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *