Meteo.BN: Începând de miercuri, vremea va intra într-un proces de răcire!

Începând de miercuri, 6 martie, vremea va intra într-un proces de răcire, informează Mihai Bălan de la ONG Meteo.BN.

În acest context, Mihai Bălan a emis și o informare meteorologică de precipitații pentru zilele de 6 și 7 martie, informare valabilă la nivelul întregului județ.

Începând cu ziua de miercuri, vremea va intra într-un proces de răcire, răcire care se va resimți mai acut în zonele nordice si estice ale județului. Valorile termice vor coborî abrupt, astfel, de joi dimineață, minimele vor deveni preponderent negative. Joi după-amiază și în prima parte a nopții de miercuri spre joi, în extindere pe toată suprafața județului, va ploua, temporar moderat, iar cantitățile acumulate pot depăşi 20 l/mp. Începând din orele serii de miercuri, odată cu avansul unei mase de aer rece, ploile din zonele montane şi submontane din nordul si estul județului se vor transforma în lapovițe şi ninsori, în general de la 600 m. alt. La peste 1.000 m. alt, valorile termice vor deveni negative ṣi se va depune strat de zăpadă. Grijă mare astfel, pe drumurile de altitudine din județ unde miercuri noaptea va ninge!”, a transmis Mihai Bălan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *