Miercuri se colectează sacul albastru în municipiul Bistrița și în localitățile componente

Miercuri, 6 martie, în municipiul Bistrița și în localitățile componente, se colectează sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie/carton.

Având în vedere prima săptămână întreagă din luna martie, programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile componente, începe miercuri, 6 martie, prin colectarea sacului albastru. Vă rugăm să scoateți din timp sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie carton în fața porții, fie cu o seară înainte, fie dimineața devreme pentru a sprijini operatorul în cadrul programului de colectare. Este posibil ca pe anumite trasee, mașina de colectare pentru sacul albastru să ajungă după-masă sau seara. Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie/carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul de colectare de miercuri. Vă rugăm să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele și să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să nu scoateți alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri se vor colecta strict deșeurile reciclabile din hârtie/carton”, a transmis ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

Programul de colectare pentru fiecare localitate din județ poate fi consultat pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *