Ministrul Bogdan Ivan: Stadionul din Unirea – un proiect extrem de important pentru județ. Peste 60 de milioane euro intră în Bistrița-Năsăud!

Construirea unui stadion cu o capacitate de peste 12.000 de locuri în cartierul Unirea din municipiul Bistrița, proiect pentru care Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici, este un obiectiv extrem de important pentru județul Bistrița-Năsăud, consideră ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.

E un proiect extrem de important pentru noi ca județ, care nu s–ar fi putut realiza fără munca directă și implicarea partenerului principal al acestui proiect, președintele Emil Radu Moldovan, promotorul proiectului. Împreună cu Daniel Suciu și alți colegi din echipă, ne-am aliniat timp de aproape o jumătate de an, la nivel tehnic, până am ajuns în această etapă. E o veste extrem de bună pentru județul nostru faptul că premierul Marcel Ciolacu a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru stadionul municipal din Bistrița, care va fi construit în Unirea, în imediata vecinătate a Teraplast Arena, care va avea o capacitate de 12.388 de locuri, care va putea să aibă meciuri UEFA aici, în Bistrița. Cred că cel mai important lucru este că 62 de milioane de euro vor intra în județul Bistrița-Năsăud. E deja stabilit acest parcurs, este pe un drum fără cale de întoarcere și pentru acest lucru vreau să îi mulțumesc premierului României, Marcel Ciolacu, pentru că a fost foarte aplicat și pragmatic pe acest proiect și ne-a susținut foarte mult”, a spus ministrul Bogdan Ivan.

Acesta a adăugat că abia așteaptă ca investiția să fie realizată, să meargă alături de fiul său pe stadion și să susțină echipa de fotbal a județului.

Valoarea totală a investiției în noul stadion de la Unirea este de circa 318 milioane lei. Obiectivul urmează să fie realizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social. În urmă cu o zi, Guvernul a dat undă verde pentru realizarea acestei investiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!