Ministrul Educației, Ligia Deca, vine la Bistrița, la invitația Dianei Morar! Data exactă a vizitei urmează a fi stabilită!

La începerea sesiunii parlamentare, deputatul Diana Morar s-a întâlnit cu Ligia Deca, Ministrul Educației și au stabilit o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud.

„Am început sesiunea parlamentară, pe lângă ședințele de plen și discuțiile cu colegii, cu o întâlnire de lucru foarte importantă cu doamna ministru al Educației, Ligia Deca.

Subiectele principale abordate au inclus calendarul de implementare a legilor educației, prin adoptarea de norme subsecvente, hotărâri de guvern și ordine de ministru. Am dezbătut și prioritățile legislative din domeniu pentru noua sesiune parlamentară, pe care le-am inclus în agenda mea de activități.

În contextul actual, al creșterii fenomenului consumului de droguri în școli, campaniile de prevenire, combatere și conștientizare a efectelor este una dintre temele comune de interes. I-am prezentat doamnei ministru o serie de propuneri, multe reieșite din discuțiile permanente cu cadrele didactice din județul Bistrița-Năsăud.” – a transmis deputatul Diana Morar.

Ministrul Educației vine la Bistrița, la invitația Dianei Morar! Încă NU e stabilită data exactă!

„A fost o discuție foarte utilă, la finalul căreia i-am lansat și invitația de a veni în județul nostru, unde avem școli de elită și dascăli extraordinari. Ligia Deca a acceptat imediat propunerea mea, pe care o vom concretiza în scurt timp cu o vizită de lucru in Bistrita-Năsăud.

Îi mulțumesc pentru deschidere și o asigur de tot sprijinul meu, ca deputat și în activitățile comisiei de învățământ din Camera Deputaților.” – a postat Diana Morar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *