Ministrul Vasile Dîncu s-a infectat a doua oară cu virusul SARS-CoV-2

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat, joi, într-un mesaj postat pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, că s-a îmbolnăvit pentru a doua oară de COVID-19 şi că se află în izolare încă de miercuri. El susține că nu are simptome, se simte foarte bine şi este nerăbdător să revină alături de colegii din Ministerul Apărării Naţionale şi din Guvernul României.

Se spune că marile întâlniri ale vieții sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puțin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie viețile de aproape 2 ani. L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, așadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire. Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanță, am suspendat doar întâlnirile față în față și audiențele. Precizez că, în cursul zilei de miercuri (02.02.2022), nu am participat la nicio activitate publică prevăzută în agendă și nu am avut contact direct cu niciun oficial român sau străin. Nu am simptome, mă simt foarte bine și sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naționale și din Guvernul României. Să ne revedem sănătoși!”, a scris pe Facebook ministrul Vasile Sebastian Dîncu.