Mircea Geoană, la Bistrița: ”Liderii NATO vor lua decizii istorice la Summitul Alianţei de la Madrid”

Liderii NATO vor lua ”decizii istorice” la Summitul Alianţei de la Madrid, de săptămâna viitoare, afirmă secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Prezent sâmbătă la Bistrița, unde a efectuat o vizită la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, oficialul NATO a declarat că Alianța va adopta un nou Concept Strategic, care va avea o viziune ”coerentă, multidimensională, de ultimă generație” pentru Flancul Estic și pentru România.

Săptămâna viitoare, la Madrid, liderii NATO vor lua decizii cu adevărat istorice. Acțiunile agresive, brutale și imprevizibile ale Rusiei au determinat din partea NATO o alianță defensivă, măsuri de protejare a teritoriului aliat. Niciun centimetru pătrat de teritoriu aliat nu este în afara Articolului 5. Niciun aliat, din România până în Țările Baltice, din Canada până în inima Europei, nu se află în afara preocupărilor noastre de apărare. Decizii istorice, Concept Strategic nou, zona Mării Negre va fi reflectată în această nouă viziune a NATO, pentru că este o zonă de imensă importanță strategică și vedeți cât de multe lucruri complexe se derulează în această zonă. Decizii istorice pentru noua prezență, noua generație și noua calitate a prezenței NATO pe Flacul Estic, inclusiv în România: alt nivel de prezență militară, alt nivel de prezență cibernetică, active din spațiul extraterestru, zone de informații și culegere de informații, prepoziționare de echipamente, de muniții și de stocuri, exerciții și antrenament de ultimă generație. Vom avea o viziune coerentă, multidimensională, de ultimă generație pentru Flacul Estic și pentru România”, a declarat Mircea Geoană, la Bistrița.

Oficialul NATO a precizat că ţara noastră va avea un nivel ridicat de securitate.

Ca român, pot să spun, mulțumind încă o dată Armatei României și militarilor noștri, că niciodată în istoria României această națiune a noastră nu a avut garanții mai ferme, mai brutale și mai durabile de securitate. Avem un teren solid și sănătos pe care putem construi o Românie modernă. (…) Mă bucur să văd că Armata Română este în sondaje de opinie, acolo unde e locul său, cea mai respectată și prețuită instituție a națiunii noastre, și mă bucur să văd că și NATO se află undeva la 80% încredere din partea opiniei publice românești. Vreau să vă spun că nu vă vom dezamăgi. Este cea mai puternică și de succes alianță din istoria umanității și o vom duce mai departe pentru a își continua misiunea sacră de a ne apăra pe toți, un miliard de oameni din 30 de națiuni. Să sperăm că o să fim 32 în curând”, a adăugat Mircea Geoană.

În ceea ce privește noul Concept Strategic al NATO, Mircea Geoană a mai precizat că, după tratatul de la Washington, acesta este al doilea cel mai important document al NATO și că acesta ghidează strategic viziunea Alianței pentru următorul deceniu.

”El (n.r. – Conceptul Strategic) nu are o dimensiune exclusiv geografică, va avea o dimensiune legată de provocările la nivel global. Intrăm într-o zonă de competiție a marilor puteri, suntem într-o zonă în care riscurile de securitate nu sunt exclusiv geografice, ci și transnaționale, cibernetice, din spațiu, probleme de reziliență, de adoptare a noilor tehnologii. Impactul noilor tehnologii asupra securității și a apărării, de la quantum la inteligență artificială, de la biotehnologie la augmentare umană, sunt lucruri de care mă ocup la NATO și care vor fi reflectate în noul Concept Strategic. (…) Vom veni, pentru prima dată, nu doar cu o prezență semnificativă, dar și cu o abordare coerentă – terestru, aerian, naval, cibernetic, spațial, pe cele 5 domenii operaționale ale NATO. Vom veni cu elemente de prepoziționare. Vom trece de la Poliție aeriană la apărare aeriană, vom veni cu o nouă arhitectură de securitate în ceea ce privește zona de apărare antirachetă și antibalistică. Sunt lucruri de o calitate și de un nivel de sofisticare fără precedent și mă bucur, ca român, să văd că și țara mea, dar și cele nou venite în NATO, de la baltici până la Turcia, vom avea o altă generație de garanții și de capabilități militare. Este o veste extraordinar de bună pentru noi”, a mai explicat Mircea Geoană.

Summitul NATO va avea loc în perioada 28-30 iunie, la Madrid. Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că la acest summit vor fi luate ”decizii importante’‘ la cinci capitole ‘‘cheie’‘, printre care sprijinul pentru Ucraina, consolidarea prezenţei militare și aprobarea noului Concept Strategic.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, au efectuat sâmbătă o vizită de informare la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” din Bistrița. Cei doi oficiali s-au întâlnit cu reprezentanți ai Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” și ai Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan” și au purtat discuții despre stadiul lucrărilor de modernizare care se efectuează la sediul unității militare din Bistrița.