Moldovan: Daniel Suciu va fi noul președinte al Camerei Deputaților

Deputatul PSD Daniel Suciu va fi noul președinte al Camerei Deputaților, anunță liderul social-democraților din Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Daniel Suciu, colegul nostru, va fi noul președinte al Camerei Deputaților! Daniel, am toată încrederea că și în noua postură, ca de fiecare dată, vei fi cu gândul la oameni. Din vremea în care mi-ai fost alături ca și consilier, apoi ca președinte al PSD Bistrița, deputat și ministru, ai fost mânat de grija pentru oameni, respect, idei și fapte bune pentru cei din jur. Dar și curaj și dorință de a demonstra că se poate! Mult succes, Daniel! Să faci tot ce îți stă în putință pentru toți românii! Bunul Dumnezeu să-ți călăuzească pașii!”, a transmis Emil Radu Moldovan, pe Facebook.

Luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a confirmat că Daniel Suciu va fi propus pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce actualul preşedinte al forului, Alfred Simonis, și-a anunțat demisia din această funcție.

Astăzi a avut loc un Consiliu Politic Naţional în deschiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului României. Am avut propunerile de Birou permanent în acest moment. Ca noutate, cea mai importantă veste este demisia pe care şi-o va da domnul Alfred Simonis din poziţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, urmând ca astăzi să cerem votul pentru un nou preşedinte al Camerei Deputaţilor, în persoana domnului Daniel Suciu”, a spus Romaşcanu la Palatul Parlamentului.

Parlamentul începe luni a doua sesiune ordinară din acest an și ultima din actuala legislatură, având în vedere ca la începutul lunii decembrie sunt programate alegerile parlamentare.

One comment

  1. Pentru corectitudine, Daniel Suciu, ales președinte INTERIMAR al Camerei Deputaților, după demisia lui Alfred Simonis din această funcție ca urmare a faptului că la alegerile din 9 iunie a fost ales președinte al Consiliului Județean Timiș.
    (vezi: http://www.mediafax.ro/politic/lucian-romascanu-functia-de-presedinte-interimar-al-camerei-deputatilor-va-fi-preluata-de-daniel-suciu-22475654)
    Daniel Suciu a fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul Viorica Dancilă, care a adoptat in anul 2019 prin ordonanță de urgență Codul administrativ, unul deosebit de controversat, mai ales în ceea ce privește pensiile speciale ale aleșilor locali, conform proverbului: „Un prost aruncă o piatră în apă și zece întelpți se chinuie să o scoată.”
    Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată de mai multe ori pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte, in loc să fie abrogată de parlament .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!