Municipiul Bistrița va avea un nou administrator public. Cine va ocupa această funcție

Primarul Ioan Turc a anunțat că Bistrița va avea un nou administrator public, în persoana lui Florin Găurean, fost viceprimar al municipiului. Nominalizarea pentru această funcție a venit la mai bine de 5 luni de când postul a rămas vacant ca urmare a decesului fostului city-manager Ioan Peteleu, răspus de COVID-19.

Viitorul administrator public al municipiului Bistrița va fi domnul Florin Găurean, fost viceprimar al municipiului, inginer, antreprenor, un om cu o vastă experiență tehnică și administrativă, un om pe care îl cunosc, în care am încredere și care va veni alături de mine, de viceprimari și alături de toată echipa din Primărie pentru a face treabă. Florin Găurean își va începe activitatea de săptămâna viitoare. Îi urez bun-venit și mult succes! Nu m-am grăbit cu o nominalizare în primul rând din respect față de fostul titular al acestei poziții, dar și pentru că am dorit ca alegerea să fie una corectă. Propuneri au existat, multe dintre ele absolut interesante, dar am așteptat până în momentul în care am ajuns la convingerea că alegerea este una corectă atât pe latură obiectivă, dar și pe latură subiectivă și mă refer aici la un anumit nivel de înțelegere reciprocă pentru că activitatea în Primăria Bistrița este una cât se poate de solicitantă și e nevoie de un anumit profil și de o anumită disponibilitate pentru a face față”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Florin Găurean
FOTO: Timp Online

Edilul a mai precizat că Florin Găurean se va ocupa de Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Bistrița, dar va avea și alte atribuții pe care le va stabili în urma discuțiilor pe care le va purta cu noul city-manager.

Până în luna septembrie a anului trecut, funcția de administrator public al municipiului Bistrița a fost ocupată de Ioan Peteleu, dar acesta a decedat după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. Ioan Peteleu avea doar 54 de ani.