Nereguli la magazinele Penny din Bistrița-Năsăud. Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 270.000 de lei

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat, în ultimele zile, o amplă campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în magazinele operatorului economic REWE (ROMÂNIA) SRL – PENNY.

Potrivit unui comunicat de presă al CJPC Bistrița-Năsăud, au fost verificate cele cinci locații din județ ale operatorului economic, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat mai multe sancțiuni.

Astfel, s-au întocmit cinci procese-verbale, în urma acestora fiind aplicate 27 amenzi contravenționale în valoare de 274.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 1.138 lei, precum și oprirea temporară de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 171 lei. Totodată, s-a emis și o decizie referitoare la practică comercială înșelătoare, după ce s-a constat că exista o diferență între prețul afișat la raft și cel de la casa de marcat.

Printre cele mai importante abateri constatate de echipele de control se numără:

  • produse refrigerate care prezentau în interiorul caserolei scurgeri de sânge în exces;
  • comercializarea de legume și  fructe depreciate calitativ cu modificări ale culorii și aspectului;
  • comercializarea de fructe fără a avea la raft afișată țara de proveniență și clasa de calitate sau fără a exista concordanță între țara de proveniență afișată pe etichetă și cea din actele de proveniență;
  • produse fără elemente de identificare privind data limită de consum;
  • comercializarea de produse electrice pentru care certificatul de garanție nu era conform OUG 140/2021 sau fără a fi însoțite de certificatul de garanție;
  • comercializarea unor produse cu ambalaj depreciat;
  • comercializarea unor produse aflate la reducere pentru care se încasa prețul întreg;
  • lipsa afișării prețului pentru unele produse.

Comisarii Protecției Consumatorilor vor continua acțiunile de control de acest fel și la alți agenți economici din județ.

FOTO: CJPC Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *