Nicolae Ciucă, prezent la Bistrița, alături de Turc și Sighiartău! Despre abuzurile IPJ: ”Instituțiile Statului NU trebuie să se implice în astfel de activități electorale !”

Nicolae Ciucă se află în Bistrița, într-o vizită oficială de susținere a candidaților PNL pentru Primăria Bistrița (Ioan Turc) și Consiliul Județean (Robert Sighiartău).

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă a susținut o conferință de presă și a vorbit despre implicarea Poliției la nivelul campaniei electorale.

Ciucă s-a arătat revoltat față de cazul Sighiartău, când un inspector al IPJ BN a amenințat un tânăr care se implicase în campanie electorală a lui Sighiartău.

 ”Instituțiile Statului NU trebuie să se implice în astfel de activități electorale . Instituțiile statului trebuie să vegheze să se respecte legea.

 Ca atare, eu am încredere că și dacă în anumite locații au avut loc astfel de evenimente absolut de neacceptat, instituțiile Statului sunt cele care trebuie să și facă datoria și sunt convins că-și vor face datoria și vor clarifica toate aceste aspecte.

Nicio instituție a Statului nu trebuie să se implice în activitățile de campanie. Ei trebuie să supravegheze și să monitorizeze, astfel încât indiferent de partid, indiferent de persoane să respecte legea. ” – a transmis Nicolae Ciucă.

Robert Sighiartău: “amenințările cu privire la copii au întrecut orice limită!”

„Încă n-am primit o solicitare de la IGPR. Am citit comunicatul de presă al IGPR de la nivel național și care au trimis corpul de control intern. Urmează să vedem cum își vor desfășura în continuare ancheta, pentru că faptele sunt extrem de grave și cred că mai multe instituții ale Statului trebuie să se auto-sesizeze.


Pentru că amenințările cu privire la copii au întrecut orice limită iar faptul că cineva a încercat să folosească asta în scop electoral, depășește orice imaginație . iar cazul este inclusiv… 

 NU poți negocia legea în România și să folosești în scop electoral…  ca și polițist, în haine de polițist. Deci cazul este extrem de grav…  Aștept să fiu citat dacă este cazul și să spunem la dispoziția autorităților toate probele pe care le avem.” – a spus Robert Sighiartău.

La final, staff-ul PNL: Nicolae Ciucă, Ioan Turc, Robert Sighiartău și Diana Morar au plecat înspre fabricile ROMBAT și RAAL, pentru discuții privind mediul de afaceri local.

(PNL BN CMF: 21240015)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!