Nouă acțiune a Poliției în municipiul Bistrița. Ce sancțiuni s-au dat

Zeci de polițiști, jandarmi și polițiști locali au participat, la data de 5 iulie, în municipiul Bistrița, la o nouă acțiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului și consumului de droguri și a infracțiunilor la regimul rutier.

În cadrul acțiunii au fost efectuate verificări în zonele aglomerate, precum centre comerciale, parcuri, zona pietonală, și au fost legitimate 75 de persoane. De asemenea, au fost oprite pentru control 24 de autovehicule și au fost efectuate 9 testări cu aparatele etilometru și Drugtest.

Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 18 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase cu avertisment, iar ca măsură complementară au fost reținute două permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

În cadrul acțiunii de ieri, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat și activități preventive, fiind purtate discuții cu peste 180 de persoane cu privire la disparițiile de minori și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise. Totodată, au fost distribuite materiale preventive pe temele abordate.

La acțiune au participat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, de la serviciile Rutier, Criminalistic, Investigații Criminale, Investigare a Criminalității Economice, Ordine Publică, Protecția Animalelor, Siguranță Școlară, Rutieră și Acțiuni Speciale, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud și polițiști locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *