Un nou nume în Consiliul Local Bistrița, din partea PMP

Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a anunțat că a fost desemnat un nou consilier local care va reprezenta partidul în Consiliul Local Bistrița.

”Îl prezint pe colegul nostru Dorin Silea, un om care vine din mediul privat. Este în echipa mea de la început, un antreprenor de succes, un om serios”, a spus liderul PMP Bistrița-Năsăud.

La rândul său, noul consilier a precizat că are 36 de ani, este căsătorit și are doi copii.

Sunt născut și crescut în Bistrița. Am o relație bună cu Ionuț (n.r. – Ionuț Simionca) și cu Ciprian (n.r. – Ciprian Kecskes Simionca). Activez în partid încă din anul 2016. Vreau și cred că putem face lucruri bune împreună și tocmai din acest motiv am ales să mă alătur echipei. În ceea ce privește mediul de business din care provin, pot să spun că în prezent conduc o echipă de peste 40 de oameni, în șapte județe ale țării. Sunt o persoană sociabilă și implicată în ceea ce face. Îmi place să fac lucruri bine. Nu sunt genul de om care renunță ușor“, a declarat Dorin Silea.

Noul consilier va ocupa locul rămas vacant ca urmare a deciziei Silviei Radoicovici de a se retrage din Consiliul Local Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *