Cooperativa Agricolă Tărpeanca Natura Agro intenționează să construiască o fermă de vaci de lapte în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, și a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru proiectul care prevede această investiție.
”Prin proiect se propune realizarea unei ferme zootehnice pentru vaci de lapte, cu o capacitate de 80 capete plus tineret, pe un amplasament cu suprafaţă totală de 10.000 mp. Capacitatea fermei de vaci de lapte propuse prin prezentul proiect este structurată astfel: vaci de lapte – 80 capete; tineret (juninci gestante) – 20 capete; tineret (4 luni – 16 luni) – 40 capete și viței (până la 4 luni) – 20 capete. Ferma va fi alcătuită dintr-un adăpost (grajd) pentru bovine, o clădire administrativă și un container frigorific. Întreaga zonă va fi pietruită pentru a asigura accesul auto şi pietonal”, se arată în memoriul de prezentare depus la APM Bistrița-Năsăud în vederea obținerii acordului de mediu.
Investiţia este estimată la circa 10 milioane lei și urmăreşte accesarea unei finanţări de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – submăsura 4.1. – ”Investiţii în exploataţii agricole”.
”Scopul proiectului este creșterea competitivității exploatației agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, modernizarea fermei și îmbunătățirea calității activelor fixe”, se mai arată în documentația depusă la APM Bistrița-Năsăud.
Perioada de implementare a proiectului este de 6 luni.