O mașină și un scuter, implicate într-un accident produs la Tiha Bârgăului

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat a fost rănit a avut loc duminică, în prima zi de Paște, în localitatea Tiha Bârgăului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, în accident au fost implicate un autoturism și un scuter.

La fața locului au fost direcționate un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

”În urma accidentului au rezultat două victime, un bărbat și o femeie. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 90 de ani, aflat pe scuter, a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la UPU SMURD Bistrița de către echipajul SAJ. Cealaltă victimă, femeie, conducător al autoturismului, a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Astăzi, 20 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident pe Drumul Național 17, în localitatea Tiha Bârgăului.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 90 de ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un moped electric, pe direcția Vatra Dornei spre Bistrița a fost acroșat de un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers și care era condus de o femeie, de 48 de ani, din Tureac.

Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului, transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că barbatul nu detine permis de conducere, iar vehiculul condus de acesta face parte dintr-o categorie ce necesită permis.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!