O minoră, exploatată sexual într-un hotel din Bistrița. DIICOT a intrat pe fir

O minoră a fost obligată să se prostitueze într-un hotel din Bistrița, ajungând să întrețină relații sexuale și cu câte 30 de clienți pe zi. Copila a povestit unuia dintre clienți calvarul prin care trecea, iar acestuia i s-a făcut milă de ea, ajutând-o să fugă din hotel. Astfel, procurorii DIICOT au intrat pe fir și au reușit să destructureze grupul infracțional specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi act sexual cu minor.

La data de 8 iulie 2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Timişoara au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Timiş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi act sexual cu minor. În cauză s-a stabilit faptul că, începând luna februarie 2018, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat cu preocupări infracţionale pe linia traficului de persoane, prin exploatarea sexuală a tinerelor, prin ameninţări şi violenţă, profitând de naivitatea şi situaţia materială precară a acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Membrii grupării au racolat două victime minore, surori, în vârstă de 16, respectiv 7 ani la data comiterii faptelor, pe care le-au exploatat si abuzat sexual.

”Astfel, victima minoră în vârstă de 16 ani la data faptelor provine dintr-o familie dezorganizată, monoparentală, cu un nivel de trai scăzut. Mama acesteia, mai are o fiică pe care, în cursul anului 2017, când aceasta avea vârsta de 7 ani, a plasat-o unuia dintre suspecţii în cauză, în schimbul unei sume de bani, acesta din urmă abuzând sexual fetiţa, fapt care a generat disfuncţii ginecologice acesteia. În cursul lunii februarie 2018, un alt suspect a racolat-o şi pe victima minoră, în vârstă de 16 ani, existând indicii că, în acest scop, i-ar fi plătit mamei victimei suma de 300 lei. Ulterior, prin promisiuni false şi abuz de autoritate, suspectul, împreună cu celelalte persoane cercetate în cauză, au trecut la exploatarea sexuală a victimei, prin plasarea sa la diferiţi clienţi racolaţi din localitatea Uivar. Minora a fost adăpostită iniţial la locuinţa celui care a racolat-o, în care se mai afla şi un prieten al acestuia”, mai arată DIICOT.

Victima minoră a fost adăpostită în această locuinţă timp de două săptămâni, în care cei doi au exploatat-o sexual şi au plasat-o la diferiţi clienţi, pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia, în schimbul unor sume de bani pe care şi le-au însuşit în totalitate.

Ulterior, cei doi au hotărât să-şi dezvolte afacerea şi să o plaseze pe victima minoră în alt oraş, unde să racoleze clienţii prin anunţuri sexuale postate în ziare locale şi pe diferite site-uri de profil. Astfel, cei doi au transportat-o pe victimă în oraşul Bistriţa. În prealabil, victima a fost fotografiată în diferite ipostaze pornografice, în vederea promovării unor viitoare anunţuri sexuale.

La Bistriţa, victima a fost cazată la un hotel, unde unul dintre suspecţi a închiriat trei camere, una pentru victima minoră şi alte două pentru membrii grupării. În continuare, acesta s-a ocupat de organizarea activităţilor de exploatare sexuală a victimei, stabilind preţurile pentru serviciile sexuale prestate şi oferindu-i indicaţii victimei cu privire la modul de a vorbi cu clienţii. În acest mod, victima a ajuns să întreţină relaţii sexuale şi cu câte 30 clienţi pe zi, iar banii erau însuşiţi în totalitate de membrii grupării”, mai completează DIICOT.

După o perioadă, victima nu a mai rezistat fizic şi psihic şi s-a destăinuit unui client, căruia i-a povestit calvarul prin care trecea, iar acestuia i s-a făcut milă de ea, ajutând-o să fugă din hotel. Victima a fost adăpostită la locuinţa martorului, de unde a fost preluată de către mama sa.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş şi al jandarmilor din cadrul IJJ Timiş.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.